Primul spectacol de operă cu marionete de pe scena Teatrului Tony Bulandra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul „O noapte furtunoasă” propus de regizorul Traian Savinescu se dovedeşte a fi o montare complexă, pe cât de fin şi riguros lucrată, pe atât de plină de haz şi voie bună.

Duminică, 24 februarie 2019, de la ora 10:00, în Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra, va avea loc premiera spectacolului „O noapte furtunoasă”, în regia lui Traian Savinescu.

Spectacolul cu actori şi marionete are la bază opera şi libretul lui Paul Constantinescu, alcătuit după comedia cu acelaşi titlu de I.L. Caragiale

A doua reprezentaţie se joacă în aceeaşi zi, de la ora 17:00, chiar înainte de o piesă celebră a aceluiaşi dramaturg, O scrisoare pierdută, spectacolul de la ora 19:00, din Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra

„Geniul dramaturgic şi comic al lui Ion Luca Caragiale întâlneşte, în această operă, geniul muzical al compozitorului Paul Constantinescu, compozitor român de origine evreiască, membru al Academiei Române. Profesor la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Constantinescu a fost un talent artistic cu certe aptitudini şi faţă de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie). A manifestat o constantă preocupare faţă de folclor şi melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale”, se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra.

Sursa citată menţionează că este pentru prima dată în România când se montează opera „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu, după I.L. Caragiale, cu marionete. 

„Cel mai mare dramaturg român a fost născut în judeţul Dâmboviţa, prin urmare montarea pieselor lui este absolut firească. Tinerii cărora ne adresăm cu precădere (12-17 ani) sunt cu atât mai atraşi de poveste cu cât ea este una muzicală şi, astfel, ne propunem să îi introducem în universul caragialesc încă de la vârste fragede. O deosebită oportunitate o reprezintă colaborarea cu regizorul de teatru, de teatru de animaţie şi de operă, Traian Savinescu. După ce a absolvit Facultatea de Teatru din Cluj, a studiat şi regie de teatru muzical la Academia de Muzică „G.Dima” Cluj-Napoca. Este membru UNIMA şi ASSITEJ, două organizaţii internaţionale destinate teatrului de animaţie. Are o vastă experienţă în multe instituţii de profil din întreaga ţară, a lucrat cu o sumedenie de artişti, atât actori, cât şi cântăreţi de operă şi operetă şi a fost apreciat pentru viziunea şi modul lui de lucru. Priceperea lui artistică s-a dovedit şi în perioada directoratului său la Teatrul Puck din Cluj-Napoca”, se mai arată în comunicat. 

Spectacolul „O noapte furtunoasă” propus de regizorul Traian Savinescu se dovedeşte a fi o montare complexă, pe cât de fin şi riguros lucrată, pe atât de plină de haz şi voie bună. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite