Prima şcoală privată din Târgovişte. Elevii vor avea parte de cursuri de robotică, dansuri, teatru, nutriţie, pian sau „dezvoltare personală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala “DARIANA” propune un model alternativ de educaţie prin care copiii să nu mai fie forţaţi să memoreze informaţii multiple, ci să înţeleagă conceptele cu care lucrează

Şcoala ”Dariana”, prima şcoală primară privată înfiinţată la Târgovişte, va deschide, pentru început, un program after-school, urmând ca în septembrie anul acesta să fie deschisă prima clasă, cu 20 de copii. Şcoala ”Dariana” este gândită după modelul şcolilor private europene şi americane.

Fondatoarea ei, Daria Istrate, provine dintr-o familie de dascăli şi s-a şcolit la Harvard şi Sorbona. A trăit aproape 10 ani la Paris, iar acum este în SUA. Din experienţa acumulată vrea să dea mai departe celor mici şi împreună cu o „gaşcă” de profesori din ţară şi străinătate va pune bazele viitoarei şcoli. Deocamdată deschide un program after-school.

Programul şcolii este bilingv, limba engleză fiind mediu de învăţare de la clasa pregătitoare. A doua limbă este germana. Şcoala este un spaţiu foarte sigur, copiii sunt supravegheaţi în permanenţă, şi în clase, şi la locurile de joacă; aceştia beneficiază de asistenţă medicală permanentă.

FOTO: Daria Istrate

Şcoala “Dariana” Târgovişte va funcţiona de anul acesta ca alternativă privată, prin fonduri europene alocate proiectului POCU ”Antreprenor – Diaspora – Hai, acasă!” coordonat de managerul Daria Istrate.

Şcoala va funcţiona după un curriculum naţional, pe care îl dezvoltă într-un model educaţional bazat pe metode interactive, integrate, prin cercetare şi descoperire. Modelulul naţional standard este îmbogăţit cu programe internaţionale, sisteme de evaluare alternative şi metode ale gândirii critice, inspirate din  modelele educaţionale de succes ale celor mai apreciate şcoli europene, americane şi asiatice, cu care fondatoarea a interacţionat.

Şcoala ”Dariana” şi-a selectat cadrele didactice şi a format o echipă cu cei mai buni profesori şi psihologi din Târgovişte, la care a adăugat tineri voluntari sau profesori din Statele Unite ale Americii pentru activităţi opţionale sau extracurriculare. Alături de activitatea de predare, programul include o paletă complexă de evenimente, implicări comunitare, proiecte antreprenoriale pentru elevi şi parteneriate europene pentru corpul profesoral”, ne-a spus Daria Istrate.

Copiii care se pregătesc pentru concursuri şi olimpiade naţionale vor beneficia de programe de excelenţă, în regim special, în funcţie de interesele şi talentele lor. 


 

„Pentru elevii cu dificultăţi de învăţare este asigurat sprijin diferenţiat prin programe de sprijin adecvate. În ansamblu, Şcoala Dariana urmăreşte formarea armonioasă a copiilor şi dezvoltarea lor într-o filozofie educaţională flexibilă, deschisă oricărei provocări din lumea contemporană, capabilă să răspundă exigenţelor şi cerinţelor noii etape de descifrare a codului european. Programul şcolii este bilingv, limba engleză fiind mediu de învăţare de la clasa pregătitoare. A doua limbă este germana. Şcoala este un spaţiu foarte sigur, copiii sunt supravegheaţi în permanenţă, şi în clase, şi la locurile de joacă; aceştia beneficiază de asistenţă medicală permanentă. Regulile de disciplină sunt ferme, copiii sunt încurajaţi să îşi dezvolte abilităţi sociale, să îşi negocieze conflictele, să înţeleagă şi să respecte diversitatea. Elevii beneficiază de consiliere psihologică ori de câte ori au nevoie”, mai spune Daria Istrate.

Şcoala “DARIANA” propune un model alternativ de educaţie prin care copiii să nu mai fie forţaţi să memoreze informaţii multiple, ci să înţeleagă conceptele cu care lucrează. Şi pentru că în ciclul primar se pun bazele educaţiei copiilor, fondatoarea a gândit o şcoală performantă, cu trei elemente de bază:

1. Asumarea unor valori fundamentale: responsabilitate, colegialitate, iniţiativă, curaj, patriotism, integritate.

2. Model curricular şi resurse  prin care să construim aceste valori.

3. Model de interacţiune între profesori şi elevi care să genereze o educaţie de calitate, prin care copiii să fie motivaţi, stimulaţi să gândească şi să înveţe logic.

PROGRAM DE ÎNSCRIERI 

În perioada aceasta se fac înscrieri, iar începând cu 11 februarie 2019 şi până la finalul lunii iunie 2019, Şcoala Dariana organizează, la Târgovişte, un program after-school unic în judeţ, care se adresează copiilor din Clasa Pregătitoare până la Clasa a IV-a. 

Programul cuprinde masa de prânz, supravegherea temelor copiilor şi cursuri de dezvoltare personală care includ cluburi de activităţi inedite, de la robotică, dansuri, teatru până la nutriţie şi pian.

Şcoala va fi deschisă în septembrie 2019. Pentru acest an locurile sunt limnitate - 20. 

Înscrierea se face pe baza unui interviu cu familia. Interviul include o scurtă întâlnire care verifică disponibilitatea părinţilor în relaţia permanentă de comunicare cu şcoala, interesele şi problemele fiecăruia în sprijinirea copilului.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat