Prima carte bisericească tipărită în română a ajuns la Arhiepiscopia Târgoviștei. Antim Ivireanul a făcut traducerea catavasierului

0
Publicat:

Cel mai vechi catavasier în limba română, tradus de Antim Ivireanul, a fost câștigat la licitație de Arhiepiscopia Târgoviștei. Cartea ritualică a fost tipărită în timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino.

Catavasierul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. FOTO Arhiepiscopia Târgoviștei

Catavasierul este o carte de ritual bisericesc ortodox, iar achiziția sa a fost realizată la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon al Târgoviștei, marți, 21 noiembrie 2023, în urma unei licitații.

Exemplarul va îmbogăți colecția de carte a Muzeului Arhiepiscopiei Târgoviștei din cadrul Reședinței eparhiale. Exemplarul are 2+138 file nenumerotate, tipărite cu negru și roșu, iar textul este împodobit cu chenare, frontispicii, inițiale și vignete.

La sfârșit, pe ultima pagină, tipograful a imprimat anul când a săvârșit lucrul: Leat 7223 (adică 1714). Volumul este legat în piele maro, cu ornamente și conține câteva pasaje ale unor însemnări vechi, datorate proprietarilor din trecut.

Acest volum al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul reprezintă o raritate bibliofilă, fiind unul din puținele exemplare complete ajunse până în zilele noastre. Volumul este cea dintâi ediție tipărită în limba română a Catavasierului, carte utilizată în cultul ortodox. El a apărut în timpul domniei voievodului Ștefan Cantacuzino (fiul stolnicului cărturar Constantin Cantacuzino), cu purtarea de grijă a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul”, anunță Arhiepiscopia Târgoviștei.

Textele au fost alese și îngrijite de Ieromonahul cărturar Filotei care a funcționat pe lângă Mitropolia din Târgoviște, iar imprimarea a realizat-o renumitul tipograf muntean Gheorghe Radovici.

Pe spatele foii de titlu se află prefața cărții, iar pe fila următoare valoroasa prefață „cătră pravoslavnicul norod al Țării Rumânești”, ce a fost scrisă, de Ieromonahul Filotei, în versuri, și care începe astfel: „O, pravoslavnice norod, limbă rumânească, păzită de D(u)mnezeu, țară creștinească. În D(o)mn(u)l să vă bucuraț(i), prin sf(â)nta cântare, cu credință, cu nădeajde, cu dragoste mar(e)…“.

În partea ultimă a acestei veritabile ode se aduc cuvinte de laudă și slavă tânărului voievod și urarea de a birui pe vrăjmași.

Precizăm că, la sfârșitul catavasiilor (cântări specifice bisericești), se mai află imprimate Pripealele Monahului Filotei (din secolul al XIV-lea), considerate în sens larg cea dintâi manifestare medievală de beletristică românească, precum și o Pascalie pentru anii 1715-1743”, a mai precizat Arhiepiscopia.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026