Palatul Brâncovenesc, ferit de eventuale inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ceea ce priveşte ziua inaugurării proiectului de restaurare a Palatului Brâncovenesc (29 noiembrie a.c.), Primăria Potlogi pregăteşte 2.500 de porţii de fasole cu afumătură

Inaugurarea proiectului european de restaurare a Palatului Brâncovenesc va fi evenimentul anului 2015, astfel că Primăria POtlogi a pus la punct, în colaborare cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, un proiect de amenajare a malurilor Pârâului Tudorel, pentru a proteja de eventuale inundaţii Palatul Brâncovenesc.

Pârâul Tudorel trece prin spatele Palatului monumental şi, în eventualitatea unor ploi abundente, ar putea ieşi din albie şi ar pătrunde în curtea Palatului.

„Proiectul de amenajare comun, la acest moment, este în derulare şi priveşte o curăţare a malurilor, cu adâncirea albiei şi îndiguire”, a spus primarul comunei, prof. Nicolae Catrina.

În plus, a spus că proiectul de amenajare a cursului de apă prevede şi construirea a două stăvilare, lucrarea urmând să fie finalizată înaintea datei de inaugurare a Palatului Brâncovenesc, care este programată pe 29 noiembrie.

„Proiectul de amenajare a cursului Pârâului Tudorel a beneficiat de o finanţare de 40% fonduri de la bugetul local al Primăriei Potlogi şi 60% fonduri ale Consiliului Judeţean. Este o lucrare importantă şi necesară, care va contribui la securizarea curţii şi Palatului Brâncovenesc, în cazul în care condiţiile meteorologice ar genera o creştere a debitului de apă al acestui pârâu care ar putea pune în pericol zona Palatului Brâncovenesc”, a adăugat Nicolae Catrina.

În ceea ce priveşte ziua inaugurării proiectului de restaurare a Palatului Brâncovenesc (29 noiembrie a.c.), Primăria Potlogi pregăteşte 2.500 de porţii de fasole cu afumătură, avâd în vedere tradiţia locului şi numărul mare de invitaţi care sunt aşteptaţi.

Pregătirile pentru inaugurarea Palatului Brâncovenesc de la Potlogi sunt pe ultima sută de metri. Unul dintre cele mai importante proiecte derulate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa va fi inaugurat pe 29 noiembrie, cu mare fast.

Proiectul "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe, din zona Ansamblului Brâncovenesc Potlogi” a fost semnat, anul trecut, în luna iulie. Valoarea contractului este de peste 21 de milioane de lei.

"Ne-am pregătit de marea inaugurare. Lucrările sunt aproape finalizate. Acum se fac lucrări de remediere, curăţenie, inclusiv cu cei de la Muzeul judeţean. Unul din cele mai importante proiecte europene derulate de Consiliul Judeţean se va finaliza până la jumătatea lunii noiembrie, iar pe data de 29 noiembrie, în cinstea Zilei Naţionale a României, vreau să avem aici o inaugurare de excepţie!", spune Ţuţuianu. 

Pe 29 noiembrie, în cinstea Zilei Naţionale a României, va avea loc inaugurarea care, potrivit conducerii CJ, va avea şi o componentă ştiinţifică şi culturală.


 

Complexul Brâncovenesc de la Potlogi este considerat monument istoric de importanţă naţională, fiind reprezentativ pentru arhitectura rezidenţială a sfârşitului de secol XVII. Cu o suprafaţă construită de 3.400 de metri pătraţi şi o curte de 23.000 de metri pătraţi, ansamblul se afla, înainte de începerea lucrărilor de reabilitare, într-o stare avansată de degradare, palatul prezentând fisuri pronunţate la nivelul structurii, arcelor, uşilor şi ferestrelor.

Istoricul Palatului

Restaurarea, sau mai precis reconstrucţia Palatului Potlogi a fost înfaptuita in anii '50, urmând modelele brâncoveneşti dezvoltate în cursul restaurării Palatului Mogoşoaia, care datorită puţinelor date ramase din perioada lui Brâncoveanu, apelau mai mult la imaginaţie decât la modele originale. 

Stilul neoromânesc in arhitectură, ce s-a manifestat in perioada modernă, intre sfârsitul sec. 19 si instaurarea comunismului, este bazat pe o multitudine de surse din cadrul regiunilor româneşti, cea mai importantă reprezentare având-o bisericile şi palatele construite în Ţara Româneasca, în perioada centrată pe domnia voievodului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) al Ţării Româneşti. Arhitectura creată de-a lungul acelei ere este denumită de obicei “brâncovenească” (alţi termeni mai sunt “muntenească” sau “renaştere românească”), fiind un amestec cu totul particular şi elaborat de motive tipice sudului României cu detalii de inspiraţie islamic-otomană, împreună cu elemente renascentiste şi baroce. Din păcate nu multe din aceste extraordinare edificii mai există, fiind distruse sau deteriorate de războaie, in timpul invaziilor armatelor imperiilor vecine, cutremure, inundaţii sau incendii devastatoare. De asemenea o importantă parte a edificiilor rămase a avut in timpul ultimilelor trei secole arhitectura alterată.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

FOTO Palatul Brâncovenesc va fi reabilitat cu peste 21 de milioane de lei

Edificiul a fost distrus de o armată otomană la numai o decadă şi jumătate de la construirea sa, în 1714, ca parte a represaliilor padişahului pentru presupusa colaborare a voievodului cu Petru cel Mare al Rusei, care avansase în zonă prin trădarea lui Dimitrie Cantemir al Moldovei. 

FOTO Vicepremierul României, L. Dragnea:  "Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, unul dintre cele mai importante obiective din România"

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, în Dâmboviţa, că Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, poate deveni unul dintre cele mai importante obiective turistice din ţară. El a inspectat personal lucrări de reabilitare cu fonduri europene de la Palat.

Liviu Dragnea, despre Palatul Brâncovenesc de la Potlogi: „Va fi un proiect de referinţă pentru noi”

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltãrii Regionale şi Administraţiei Publice, a lăudat proiectul de la Potlogi care prevede restaurarea Palatului Brâncovenesc, spunând că localitatea ar putea realiza un centru urban vizitat de turişti din toate colţurile ţării. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani