Noua tendinţă culinară: „burgerul imposibil“ făcut cu proteine din mazăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai nou trend culinar nu are nicio legătură cu carnea de vită ecologică sau puiul crescut la sol. De fapt, cel mai suculent burger pe care îl poţi mânca se poate face din proteine ​​de mazăre.

În ultimii ani, carnea creată în laborator din proteine ​​vegetale, dar cu o textură şi o suculenţă care imită carnea derivată din animale, a „evoluat” mult. Astăzi există hamburgeri şi cârnaţi care arată şi au gustul apropiate de realitate. Unde mai puneţi că vă puteţi crea meniul preferat fără a face rău unui animal.

Mai multe companii, precum Gardein şi Morningstar, vând de ani de zile „cârnaţi” şi „chick-n nuggets”, dar aceste produse îi aveau ca ţinţă, în principal, pe vegetarieni. Noile feluri de carne bazate pe plante ar putea să revoluţioneze piaţa alimentară apelând şi la persoanele cu un regim normal şi am putea găsi astfel de produse în locuri în care nu te-ai aştepta niciodată ca un vegetarian să intre ( Burger King sau KFC ), potrivit prevention.com.

„Nu am mâncat carne de ani buni, dar recent am savurat un burger „imposibil” într-un restaurant şi a fost absolut delicios. Pe de altă parte trebuie să te uiţi la ingrediente pentru a afla exact ce mănânci, pentru că aceşti înlocuitori de carne nu sunt la fel de sănătoşi pe cum ai crede”, a spus Bonnie Taub-Dix, creatorul BetterThanDieting.com şi autor al revistei Read It Before You Eat It. 

Aşa numitul Impossible Burger, creaţia celor de la Impossible Foods, a început să intre în tot mai multe restaurante, inclusiv unele francize fast food din SUA. Rezultatul nu e doar sănătos, gustos, ci şi eco-friendly.

Burgerul din plante su cu 74% mai puţină apă şi creează cu 87% mai puţine emisii de gaz. Pe lista de ingrediente a unui Impossible Burger se află proteine, ulei de nucă de cocos şi proteină din cartofi. Chiar dacă este un produs bazat pe plante, o chiftea de 85 de grame are 220 de calorii, 13 grame de grăsime, dintre care 10 grame de grăsime saturată şi 20 de grame de proteine. De asmenea, are şi 5 grame de carbohidraţi şi zero fibre. În mod inedit o chiftea din carne are doar 164 de calorii.

Este în regulă să-l mănânci?

Specialiştii spun că ar trebui să vă gândiţi la un burger pe bază de plante, în acelaşi mod în care v-aţi gândi la un burger făcut din carne de vită, curcan sau pui.  

Puteţi să vă faceţi singuri un burger cu legume pe bază de fasole, de exemplu, şi să îl depozitaţi în congelator. Bineînţeles, puteţi opta pentru quinoa, morcovi, broccoli şi porumb. 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort