Noile achiziţii ale Clubului Sportiv Municipal Târgovişte şi obiectivele pentru partea a doua a sezonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Târgovişte a prezentat ulimele achiziţii ale celor două secţii de baschet şi volei. De asemenea, oficialii clubului au discutat şi despre perspectivele echipelor pentru a doua parte a sezonului.

Antrenor de top

Preşedintele, Ciprian Iugulescu, împreună cu primarul municipiului Cristian Stan au prezentat în cadrul întâlnirii noul antrenor al secţiei de volei, dar şi cele 3 jucătoare care se vor alătura lotului vice-campioanei. Zoran Terzic este considerat unul dintre cei mai mari specialişti din voleiul european şi de-a lungul carierei sale a mai condus formaţii din România. Acesta este actualul selecţioner al primei reprezentative a Serbiei, vice-campioană mondială în exerciţiu şi fostă campioană a Europei. Alături de el au mai ajuns la Târgovişte Suzana Cebic, Bianka Busa şi Marta Drpa.

"Mă simt încântat să revin după 5 ani în România. Obiectivele şi ambiţiile Clubului, dar şi ale mele, bineînţeles, sunt mari. Noi vrem să creştem în acest sezon şi astfel să cucerim Cupa României şi Campionatul. Va fi dificil, dar cred în echipa mea şi chiar cred că putem face asta", a declarat noul antrenor al vice-campioanei.

Baschet: clasarea în primii patru

Dacă la volei obiectivele sunt deja clare, la secţia de baschet planurile s-au mai schimbat. La începutul sezonului oficialii vorbeau despre clasarea pe locurile 5-8, însă acum targetul a devenit ocuparea primelor 4 poziţii. De asemenea, conducerea încearcă să mai parafeze transferuri în perioada de timp imediat următoare. La conferinţă a fost prezentă şi Ildiko Nagy, ultima achiziţie a campioanei de la baschet.

"Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să continui la Târgovişte, având în vedere problemele de la Arad. Mi-aş dori ca în acest sezon să ajungem cât mai sus pe podium", a spus jucătoare.

Echipa de baschet va susţine următorul meci din campionat pe data de 16 ianuarie, în deplasare la Danzio Timişoara, în timp ce vice-campioana de la volei va disputa pe 23 ianuarie primul joc pe 2016, tot în deplasare, împortiva echipei din Iasi, Penicilina.

Start bun în campionat

Campioana României la baschet feminin a început anul 2016 cu o victorie în campionat. Etapa 18 din cadrul LNFB a adus-o în Sala Polivalentă pe vecina de clasament a CSM-ului, Phoenix Galaţi, formaţie manageriată de fostul antrenor al Municipalului, Florin Nini. 

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget