Medicii români, în videoconferinţă cu chinezii pe tema COVID-19. Ce proceduri medicale s-au luat în discuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Ambasadei Republicii Populare Chineze în România au solicitat Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în data de 13 aprilie, rdesemnarea unor medici din judeţul nostru care să participe, la o videoconferinţă organizată prin asistenţa tehnică a Oficiului Afacerilor Externe şi Comisiei Municipale de Sănătate din Shanghai.

În cadrul videoconferinţei, medicii de la Târgovişte au beneficiat de experienţa medicilor chinezi în lupta cu Coronavirus.

Din partea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, la videoconferinţă au participat managerul spitalului, dr. Claudiu Dumitrescu, directorul medical, dr. Andrei Tomescu, şi un medic din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase.

„A fost un lucru interesant conferinţa, pentru faptul că medicii chinezi ne-au prezentat ceea ce au făcut ei în cazul pandemiei de la Shanghai, din luna aprilie a acestui an. Ce ar fi de reţinut este faptul că, din 134 de pacienţi grav internaţi în spital, au avut un singur deces. Şi atunci, din toată procedura medicală pe care au făcut-o, putem să tragem învăţăminte corecte. Sigur, au fost prezentate foarte multe detalii tehnice din punct de vedere medical. La această videoconferinţă a participat şi un medic din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase şi împreună ne-am notat toate etapele de tratare a pacientului infectat cu COVID-19”, a precizat dr. Andrei Tomescu, directorul medical al SJUT.

Ce proceduri medicale s-au luat în discuţie

„Ne-au împărtăşit din experienţa lor, iar procedurile nu sunt cu mult diferite de ceea ce facem şi noi, la acest moment. Sigur că sunt foarte multe aspecte de amănunt, care trebuie precizate, cum ar fi: pacienţii cu boli hematologice, folosirea anticoagulantelor în terapia pentru COVID-19, pacienţii vârstnici, oxigenoterapia care trebuie aplicată încă de la început. În concluzie, foarte multe lucruri interesante, a fost un câştig pentru noi”, a mai spus Andrei Tomescu.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online