Managerii de spitale se luptă singuri cu pandemia de COVID-19. La ce metodă a recurs un medic pentru a cumpără detectoare de oxigen: „Nu mai sunt bani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto C.S.

Pentru că s-a speriat de evenimentele tragice care au avut loc în alte spitale din ţară, managerul spitalului din Găeşti, Dâmboviţa, a urnit o comunitate întreagă. A cerut bani de la oameni şi de la firme pentru achiziţia de detectoare de oxigen.

Riscul de explozie în spital este foarte mare, având în vedere creşterea cantităţii de oxigen de care pacienţii au nevoie. Detectoarele de oxigen sunt scumpe şi nu pot fi acoperite de bugetul unităţii, aşa că este nevoie de fonduri suplimentare.

„Realmente, spitalul are nevoie de ajutor pentru că cei aproape 100 de bolnavi COVID au secat efectiv bugetul spitalului. Nu mai sunt bani pentru medicamente, pentru oxigen. În felul acesta am cerut sprijin pentru a traversa perioada pe care o înţelegem că este foarte grea. Nouă ni s-a cerut de către autorităţile statului în mod firesc să mărim nr de paturi. Eu am explicat că nu trebuie mărit numărul de paturi pentru că noi paturi avem, trebuie mărit numărul de paturi care au resursă de oxigen, deci trebuie mărit numărul de guri de oxigen care alimentează bolnavii”, a precizat dr. Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului din Găeşti.

Apelul managerului Laurenţiu Beluşică, de a strânge fonduri pentru spital, a fost auzit de comunitatea locală. În mai multe locuri din oraş au fost montate urne, acolo unde cetăţenii fac deja donaţii.

Foto C.S.

„Mi se pare normal să ajutăm atunci când ni se cere ajutorul. Din păcate, era de aşteptat să se ajungă aici. Totuşi, o gestionare proastă de fonduri duce la aşa ceva, nu numai aici. Să zicem că aici s-a rezolvat în principiu. E momentul când toată lumea ar trebui să ajute pentru ceva. Pentru asta în mod deosevit, că bani oricâţi ar fi, tot sunt puţin în timpurile astea”, spune o femeie din Găeşti care a donat bani pentru spital. 

Criza de paturi este o altă mare problemă pentru că Spitalul Găeşti deserveşte o zonă vastă, cu peste 100.000 de locuitori.

Foto C.S. 

„Se simte o puternică criză de oxigen, costurile sunt foarte mari. Noi avem 100 de paturi alocate pentru Covid. S-au perindat mulţi oameni pe la noi şi nu doar din judeţ, din Bucureşti şi din alte judeţe vecine. Ştiţi, după o perioadă se fac bine şi pleacă acasă. Primăria Găeşti, care are în adminsitrare acest spital, a alocat fonduri consistente atât pentru transformarea în spital Covid, cu circuite separate, schimbate fluxuri acolo. Am alocat 40.000 de lei pentru hrană, că şi aici e o problemă. Ministerul acordă anumite sume de bani şi în realitate sumele care se consumă cu medicamentele, oxigenul, cu hrana sunt mult mai mari”, a declarat primarul oraşuui Găeşti, Gheorghe Grigore.

La apelul doctorului au răspuns nu doar oamenii de rând, ci şi firme private. S-au strâns, astfel, peste 100.000 de lei.

Săptămâna trecută, găeştenii au salvat vieţi donând bani pentru anticoagulante. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Managerul Spitalului Găeşti insistă pentru o cameră hiperbară: Nu mai avem locuri cu oxigen în Secţia COVID adulţi. Punerea în funcţiune a camerei ar dura 7-8 zile

De ce nu sunt folosite camerele hiperbare pentru tratarea pacienţilor COVID. Un medic militar, mesaj dur către Arafat

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani