Încep înscrierile pentru ediţia a VIII-a a bienalei naţionale de gravură „Gabriel Popescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte organizează anul acesta, cea de-a VIII-a ediţie a Bienalei Naţionale de Gravură „Gabriel Popescu”, ce poartă numele primului mare gravor.

Gabriel Popescu s-a născut pe meleaguri dâmboviţene. A locuit şi a creat în casa cu atelier de la Vulcana Pandele, unde se află unica presă din lemn, cu valţuri, pentru imprimat gravuri în metal, din România.

La această ediţie a bienalei vor fi două secţiuni: Gravură tradiţională şi Gravură experimentală (afiş). Tema concursului este liberă, la alegerea participanţilor pentru prima secţiune, cea de gravură tradiţională. În ceea ce priveşte cea de-a doua secţiune, tema de concurs este cea de promovare – prin intermediul unui afiş – a ediţiei următoare (a IX-a) a Bienalei Naţionale de Gravură „Gabriel Popescu” 2023 – 2024.

 

„Artiştii care doresc să participe pot trimite lucrările până la data de 31.10.2021 (data poştei/curierului). Detaliile şi regulile de înscriere, adresele de expediere, precum şi formularul de participare se regăsesc în regulamentul bienalei ce poate fi descărcărcat de pe site-ul instituţiei. Vernisajul şi festivitatea de înmânare a premiilor vor avea loc în data de 6 decembrie 2021, ora 13:00, la Muzeul de Artă din Târgovişte, Calea Domnească, nr. 185”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

Premiile vor fi acordate de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte şi se constituie în preţ de achiziţie.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG