În țara lui „Merge și-așa“ apare „Nu Oricum“. Legumicultorii din Dâmbovița s-au asociat ca să poată rezista pe piață

0
0
Publicat:

Legumicultorii din Băleni, județul Dâmbovița, au înțeles că doar împreună pot răzbi în lupta cu marii producători din țară și străinătate. Astfel, 40 de producători s-au asociat sub brandul „Nu oricum“ și au început să producă după standardele de livrare cerute de centrul de colectare din zonă.

Legume produse sub brandul „Nu oricum”. FOTO Facebook

Toată producția este colectată la un centru de profil din localitate, iar ulterior ajunge într-un lanț de supermarketuri.

Grupul a fost înființat în anul 2004 și are domeniu de activitate comercializarea produselor fitosanitare (erbicide, insecticide, fungicide, acaricide, tratament sămânța, îngrășăminte chimice, etc), a semințelor, substratului, tavi alveolare, ghivece etc.

Legumicultorii lucrează o suprafață totală de peste 100 de hectare, pe care sunt cultivate, printre altele, roșii, ridichi, salată, ceapă verde, usturoi verde sau ardei.

Într-o echipă de succes, fiecare membru aduce cu sine un set unic de abilități, dar toți împărtășesc aceeași viziune și angajament. Avem o gamă largă de produse de cea mai bună calitate și o mare experiență în domeniul agricol, deoarece și noi provenim din rândul horticultorilor, ceea ce înseamnă că înțelegem mai bine nevoile clienților, oferindu-le atât cele mai bune produse, dar și cele mai utile sfaturi pentru a obține culturi productive și de o calitate excelență”, spun producătorii.

Cei mai mulți dintre cei 40 de producători sunt tineri de până în 40 de ani, care promovează ideea că „răsadurile bune dau legume gustoase”.

Astfel, pentru obținerea unor recolte înalt productive, de bună calitate și cât mai timpurii este esențială calitatea răsadului la plantare. Pentru obținerea răsadului de ardei este necesar un spațiu special amenajat pentru crearea condițiilor optime de dezvoltare a plăntuțelor – răsadniță încalzită deoarece semănarea are loc iarna.

Marfa atent recoltată după fiecare ciclu este depozitată într-un centru de colectare, care dispune de camere cu temperatură controlată. Calitatea legumelor rezultate este analizată an de an. Doar pentru analizele de reziduuri se cheltuie, în fiecare an, 40.000 de euro.

Munca la aproape 60 de grade Celsius

Lugumicultorii nu au viață ușoară, mai ales vara, când temperaturile sunt extrem de ridicate. Dacă afară sunt 30-34 grade Celsius la umbră, în solarii, valoarea din termometre aproape că se dublează, ajungând la 60 grade Celsius. Din această cauză, în ultimii ani tot mai puțini tineri se îndeletnicesc cu agricultura.

Un solar de 50 de metri, făcut ca la carte, costă şi 10.000 de euro, iar cei mai mulţi nu au asigurări pe astfel de construcţii, pentru că firmele specializate dau despăgubile extrem de greu sau deloc pentru distrugerile cauzate de intemperii.

În această perioadă, în solarii se cultivă trufandalele de vară. Verdeţurile deja au plecat către pieţe, iar producţiile bune de la Băleni vor pleca înspre pieţe din Ploieşti, Braşov, Bucureşti sau Piteşti.

În Băleni sunt acoperite cu solarii 500 de hectare.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online