În ce condiții muncesc legumicultorii din Băleni zi de zi: „Munca nu este răsplătită la adevărată ei valoare”

0
Publicat:

Legumele se îngrijesc cu sudoarea frunții și în condiții greu de suportat pentru cei obișnuiți cu confortul oferit de aparatele de aer condiționat. Dacă afară sunt 30-34 grade Celsius, la umbră, în solarii, valoarea din termometre aproape că se dublează, ajungând la 60 grade Celsius.

solar tomate

În această perioadă se coc roșiile, ardeii și vinetele românești.

Nu mai punem la socoteală că un solar de 50 de metri, făcut ca la carte, costă o avere, aproximativ 10.000 de euro, iar cei mai mulţi nu au asigurări pe astfel de construcţii, pentru că firmele specializate dau despăgubile extrem de greu sau deloc pentru distrugerile cauzate de intemperii.

Este greu ceea ce facem noi și nu cred că rezistă toată lumea. Să stai în solar la peste 60 de grade, nu prea e de glumă, dar asta știm, asta facem și mergem înainte. Dumnezeu ne-a dăruit pământul și tot ce este pe el, rodele bogate ca să putem hrănii suflete flamânde. Dumnezeu nu ne-a cerut nici taxă nici impozit pe tot ceea ce el a creat. El a creat omul după chip și asemănarea lui, i-a dat putere și sănătate să muncească și să-i aducă mulțumiri lui. Slavă Domnului”, ne-a spus Magda Cristian, legumicultoare din Băleni.

În Băleni sunt acoperite cu solarii peste 500 de hectare de teren.

Legumele necesită multă muncă și cheltuieli pe măsură. Munca de migală din legumicultură nu este răsplătită la adevărata ei valoare. Femei, bărbați, copii, bătrâni muncesc în credință, ducând mai departe o tradiție păstrată cu sfințenie de ani și ani. Haideți să cumpărăm legume gustoase de la dambovitenii noștri dragi”, scrie, pe Facebok, Sanziana Ioana Banica Manolescu, angajată la Direcția Agricolă Dâmbovița.

Din această cauză, în ultimii ani tot mai puțini tineri se îndeletnicesc cu agricultura.

E grea agricultura. Tineretul care vrea să plece la drum cu agricultura se descurcă foarte greu. Dacă cei care vor să se apuce acum de agricultură nu au în spatele lor pe cineva care a mai făcut asta, părinți, bunici și nu au nici bani, nu răzbesc. Am lucrat și în străinătate și știm cum e”, mai spune doamna Magda.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite