Iancu Caracota, atac la Cristi Stan: a uzurpat funcţia de primar interimar al municipiului Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Co-preşedintele PNL Târgovişte, Iancu Caracota, îl acuză pe Cristi Stan, primarul interimar al Târgoviştei, de uzurparea acestei funcţii, el fiind alegerea "traseiştilor politici” din Consiliul Local".

"Am observat, în ultimul timp, o efervescenţă a PSD-ului Târgovişte, mai ales de când dl Cristi Stan a uzurpat funcţia de primar interimar al municipiului Târgovişte cu ajutorul unor consilieri locali traseişti. Spun "uzurpat" pentru că dl Stan nu este, nu a fost şi nici nu va fi vreodată opţiunea electorală a târgoviştenilor care, în general, votează categoric de dreapta", a precizat Iancu Caracota.

Caracotă a mai observat că Stan s-a trezit, brusc, la realitate.

"Eu aş vrea să-i amintesc că, din 20 iunie 2014, a făcut parte din echipa de conducere a Primăriei Târgovişte, fiind ales viceprimar în tandem cu viceprimarul cu atribuţii de primar interimar Ciprian Prisăcaru, la acea vreme în care totul era perfect. Am văzut această echipă extraordinară care, în acea perioadă, se lăuda de câte ori avea ocazia, alergând prin tot oraşul, cât de bine merg lucrurile în municipiul Târgovişte şi, din când în când, şi cu fostul primar Gabriel Boriga, pe care îl lăudau. În acea perioadă, nu l-am auzit pe dl Stan nici vorbind despre nereguli care se întâmplau, nu l-am auzit cerând controale sau audituri. Nu l-am văzut nici măcar îngrijorat, în acea perioadă, sau nemulţumit de vreo lucrare", a mai spus co-preşedintele PNL Târgovişte, Iancu Caracota.
Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie