Greşeala gravă pe care o fac mulţi în bucătărie: evită porcul, dar consumă carnea de pui cu tot cu piele. De ce este totul greşit pentru siluetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foarte multe persoane renunţă la carnea de porc sau la cea de vită şi consumă regulat carne de pui, în ideea de a introduce în organism o cantitate mai mică de grăsimi, dar cu un aport important de proteine.

“Din punct de vedere caloric, carnea de porc este mai bogată decât cea de pui. Este o diferenţă mare între cele două feluri de carne. Ambele sunt proteine bune, dar carnea de porc este mai grasă, pică mai greu la stomac. Depinde şi calitatea cărnii de porc, pentru că de multe ori e mai bună carnea de porc decât cea de pui”, spune dr. Mihai Abramescu, medic nutriţionist.

Fermierii folosesc, şi nu de puţin timp, tot felul de concentrate care fac animalul mai frumos şi mai gras, însă, carnea provenită de la astfel de animale este dăunătoare organismului. 

Dacă înainte carnea de pui era o alternativă mai sănătoasă şi mai ieftină la carnea roşie, din cauza hranei şi a aditivilor cu care sunt pompate păsările, aceasta are cu 50% mai multă grăsime decât în ultimii 30 de ani.

Carnea de porc, mai bună decât cea de  pui consumată cu tot cu piele 

Specialiştii ne îndeamnă să consumăm carne direct din gospodăria noastră pentru a fi siguri de caliatatea ei.

“Eu recomand atât porcul cât şi puiul să fie consumaţi direct din gospodărie, pentru că au carnea mai slabă. Dar dacă cineva are de ales între cele două feluri de carne să aleagă carnea de pui, dar să fie cel crescut acasă, cu grăunţe, nu cu concentrate sau cumpărat din magazin, pentru că alimentaţia animalului contează foarte mult. Pe de altă parte, puiul consumat cu tot cu piele aduce un aport de grăsime mult mai mare decât dacă s-ar consuma carne de porc. E bine să renunţăm la acea piele”, mai spune dr. Mihai Abramescu.

Este esenţial să alegem carnea proaspata, din surse autorizate şi să evităm, pe cât posibil, prăjirea în ulei.  

Prin prăjire, carnea de orice tip se încarcă de grăsimile folosite – ulei, margarină – şi astfel conţine mai multe calorii. Automat, devine şi mai greu de digerat. Pentru a-şi păstra toţi nutrienţii, trebuie gătită la cuptor sau prin fierbere, la foc mic.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor