Focar de pestă porcină africană, în Dâmbovița. Animalele au fost sacrificate, iar oamenii vor fi despăgubiți

0
Publicat:

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie din comuna dâmboviţeană Dărmăneşti, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa.

FOTO Arhivă

Laboratorul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor Dâmboviţa a confirmat apariţia virusului pestei porcine africane la un porc domestic dintr-o gospodărie aflată în localitatea Dărmăneşti, sat Mărginenii de Sus, judeţul Dâmboviţa. Centrul Local pentru Combaterea Bolilor din judeţul Dâmboviţa, sub coordonarea Prefectului Judeţului Dâmboviţa, a adoptat Planul de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli” precizează DSVSA Dâmboviţa.

Au fost omorâţi porcii din acea gospodărie şi s-au stabilit zonele de protecţie şi supraveghere, potrivit Agerpres.

S-a luat măsura uciderii suinelor din gospodăria afectată. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit: o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarelor. DSVSA Dâmboviţa solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Dâmboviţa sau autorităţilor locale. Toate animalele afectate trebuie ucise şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie", mai anunţă DSVSA Dâmboviţa.

Zeci de porci uciși

Zeci de porci dintr-o altă fermă din comuna Dragodana au fost uciși în noiembrie și s-au instituit mai multe măsuri sanitare, deoarece medicii au descoperit, din nou, virusul pestei porcine.

Toate animalele afectate au fost sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie, anunță DSV.

„DSVSA Dâmbovița a confirmat prezența virusului pestei porcine africane la porcul domestic într-o exploatație non-profesională din comuna Dragodana, satul Străoști, județul Dâmbovița. Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, sub coordonarea Prefectului Județului Dâmbovița, s-a întrunit în data de 02.11.2022 pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea acestei boli”, anunță DSVSA Dâmbovița.

S-a luat măsura uciderii porcilor din gospodăria afectată și distrugerea acestora, conform legislatiei în vigoare.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți