Două anotimpuri în România. Dacă în orașe a venit primăvara, la munte este iarnă încă

0
Publicat:

A fost neobișnuit de cald pentru această dată din calendar în România, iar meteorologii anunță temperaturi ridicate și în următoarele zile, aduse de valul de aer tropical care a lovit România. 

Două anotimpuri în România. FOTO observatoruph.ro

În regiunile nordice și nord-vestice va ploua, iar la munte sunt anunțate precipitații mixte. Așa se face că, în funcție de zone, în România am avut două anotimpuri în luna februarie.

La Târgoviște sau Ploiești, de exemplu, două zile la rând s-au înregistrat 20 grade Celsius, dar la munte a fost vânt puternic și chiar a fulguit.

Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, vremea este numai bună pe pârtii. Administratorii Gondolei Sinaia au anunțat, miercuri dimineață, 7 februarie 2024, că sunt amenajate și deschise pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Varianta, Valea Soarelui 1 și Valea Soarelui 2.

„Pârtia Nouă NU este deschisă. Telecabina tronson 1 (Sinaia – Cota 1400) este în revizie până la 11.00”, au precizat administratorii Gondolei Sinaia.

Într-adevăr, consemnăm, începând din 5 februarie 2024, recorduri ale valorilor zilnice, atât la nivelul temperaturilor minime, cât și maxime. De pildă, marți, 6 februarie 2024, 122 de stații meteorologice din cele 168 aflate în rețeaua națională de specialitate au înregistrat cele mai ridicate valori ale temperaturilor maxime pentru o zi de 6 februarie,

La două stații acestea sunt considerate chiar recordul lunare, cu 22,6°C la Drăgășani și 21,7°C la Stolnici, iar în această dimineață 62 de stații meteorologice, din nou, temperaturi minime zilnice, cele mai ridicate pentru dimineață de 7 februarie”, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la Antena 3.

Vânt puternic la munte

Joi, 8 februarie 2024, cerul va fi mai mult senin în sudul și sud-estul teritoriului, dar cu înnorări temporare în rest. Va ploua local în Maramureș și pe arii restrânse în Crișana, Transilvania și Moldova, iar în Carpații Orientali și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1700 m, trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, unde vor fi rafale în general de 60-80 km/h, dar pe arii restrânse și în nord-vest, centru și sud (viteze de 40-50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 18 grade Celsius, iar minimele între -1 și 8 grade Celsius. Izolat, dimineața va fi ceață.

În București, temperatura maximă va fi de 17-18 grade Celsius, iar minima de 2-5 grade Celsius.

20 grade Celsius în sudul Olteniei și în Dobrogea

Vineri, 9 februarie 2024, vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii februarie, cu valori termice semnificativ mai ridicate față de normele perioadei, atât ziua, cât și noaptea; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 10-12 grade Celsius în Maramureș și estul Transilvaniei și 19-20 de grade Celsius local în sudul Olteniei, Muntenia și Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 1 și 10 grade Celsius.   

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor