Cupa DHS, competiţie dedicată elevilor de gimnaziu, a ajuns la finala celei de a VII-a ediţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În weekendul trecut a avut loc, la Târgovişte, finala competiţiei naţionale Cupa DHS la ciclism, concurs de îndemânare pe biciclete şi educaţie rutieră, dedicat elevilor din clasele V-VIII, organizat de Eurosport DHS cu sprijinul Carrefour România.

La startul competiţiei s-au aliniat 104 elevi participanţi, formând 26 de echipe, adică finaliştii etapelor judeţene din cele 26 de reşedinţe de judeţe.

Competiţia s-a desfăşurat în etape judeţene 04 aprilie - 10 iunie a.c.  şi a adunat la start peste 3.000 de elevi din toata ţara, dornici să câştige premiile oferite de organizatori. 

Premiile au fost decernate în data de 24 iulie 2016, începând cu ora 17, celor mai merituoşi participanţi în cadrul unui spectacol oferit de organizatori pentru toţi concurenţii si vizitatorii prezenţi. 

Alaturi de DHS şi principalul sponsor Carrefour Romania, sunt parteneri ca: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne prin IGPR, Federaţia Română Sportul Pentru Toţi, Club Sportiv Silver Fox, Direcţiile Judeţene De Sport , Consiliul Judeţean Hunedoara, Crucea Roşie, cât şi alţi sponsori ca: Banca Raiffeisen, Elit, Banca Transilvania, Vodafone, Banca Garanti.

În cadrul competiţiei, concurenţii au trebuit să treacă prin doua probe, una teoretică şi una practică. 

Pentru început, au dat dovada că ştiu regulile de circulaţie şi au primit întrebări despre istoria bicicletei; despre modelele de biciclete produse de compania organizatoare, DHS. Trecuţi de acest hop, la a doua probă s-au urca pe şa şi au parcurs un traseu cu bicicleta în poligon, unde şi-au arăta îndemânarea pe bicicletă. 

Elevii claselor V-VIII au participat în echipe mixte de 4 persoane (2 fete şi 2 băieţi), însoţiţi de un profesor coordonator. Toţi participanţii, elevi şi profesori, vor primi premii şi cadouri din partea organizatorilor, indiferent de rezultatele obţinute. 

Proiectul îşi propune să promoveze atât un mod de viaţă sănătos, prin mişcare, cât şi să ajute la prevenirea producerii de accidente de circulaţie în rândul elevilor, prin însuşirea corectă a regulilor de circulaţie şi prin respectarea lor. Pe termen lung, ţelul acestui tip de proiecte este creşterea numărului de cercuri şi cluburi de ciclism şi ciclo-turism pe lângă şcolile din România. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026