Crima de la Padina. Măsură blândă pentru frații Fabian după ce au ucis un bărbat. Cei trei, plasați în arest la domiciliu

0
Publicat:

Cei trei frați interlopi, suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din stațiunea turistică Padina - Peștera, au fost scoşi din arestul preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu, luni, 13 mai 2024.

Captură cameră, momentul agresiunii de la Padina. FOTO StirileProtv

Curtea de Apel Ploieşti a decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens fiind definitivă, potrivit news.ro

Admite contestaţiile formulate de inculpatii Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, împotriva încheierii din data de 30 aprilie 2024 pronunţată de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Dâmboviţa şi în consecinţă; Desfiinţează in parte încheierea contestată, şi înlocuieşte măsura arestării preventive luata fata de inculpatii Marin Laurentiu,, Marin Louis Justin si Marin George Armando cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 29 zile începând de la 13 mai 2024 până la 10 iunie 2024 inclusiv”, este soluţia definitivă pronunţată luni de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti.

Cei trei au interdicţia de a lua legătura, direct sau indirect cu martorii din dosarul în care sunt cercetaţi.

Suspecții în cazul crimei FOTO Antena 3

Fraţi Marin sunt suspectaţi că în noaptea de 10 spre 11 februarie au ucis un bărbat, într-un hotel din Padina, judeţul Dâmboviţa, în timpul unei petreceri. Ei se aflau în arest preventiv din 12 februarie.

Victima a intrat în conflict cu cei trei interlopi după ce aceştia au făcut referiri la soţia sa, iar el i-a luat femeii apărarea.Bărbatul ucis era un om de afaceri cunoscut în Târgovişte. 

Interlopii acuzați de crima de la hotelul de lux din Padina au depus o plângere pentru tentativă de omor

Principalii suspecți acuzați în crima de la hotelul din Padina au depus, în luna februarie, o plângere pentru tentativă de omor și spun că victima este cea care a pornit scandalul când i-a atacat cu un ciob.

Cei trei frați din clanul Fabian acuzați de crima de la hotelul de lux din Padina ajung din nou în fața procurorilor, după ce avocatul lor a depus o plânge pentru tentativă de omor.

Aceștia au spus că victima, Sorin Anghel, 41 de ani, i-a atacat inițial, l-a lovit cu pumnul în față pe unul dintre frații Fabian, mai apoi ar fi ieșit din local, a spart o sticlă și a intrat cu ciobul în mână pentru a-i ataca.

Victima a intrat în conflict cu cei trei interlopi după ce aceştia au făcut referiri la soţia sa, iar el i-a luat femeii apărarea. Incidentele au avut loc în timpul unei petreceri, bărbatul ucis fiind un om de afaceri cunoscut în Târgovişte.

Suspecții sunt frații George-Armando Marin (24 de ani), Laurențiu Marin (31 de ani) – cel care l-ar fi înjunghiat mortal pe bărbat – și Louis Justin Marin (18 ani). Cei trei bărbaţi sunt fiii celei autointitulate ”Vrăjitoarea Sidonia”.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi