COVID-19. Hotelul Ceres nu va mai fi centru de carantină. Ce destinaţie va avea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotelul Ceres din Pucioasa, rechiziţionat iniţial de statul român pentru carantina bolnavilor de coronavirus, va fi folosit în alt scop pe perioada stării de urgenţă.

El va fi folosit pentru cazarea cadrelor medicale şi personalului auxiliar care lucrează în prima linie pe frontul de limitare a răspândirii noului coronavirus.

Hotelul este în subordinea Casei Naţionale de Pensii.

„Trăim vremuri infernale şi indiferent de cât de puternici suntem, spaima îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai tare!

Iar la noi în oraş ultimele două săptămâni au fost incredibile, cu tensiune crescândă, cu foarte multe întrebări fără răspuns şi cu scenarii care mai de care mai spectaculoase şi chiar macabre!

Pentru mine şi colegii noi a fost o perioada incredibilă, mai ales că înţelegeam din comentariile unor locuitori ai oraşului, faptul că se simţeau total neprotejati, în ciuda efortului nostru necontenit!

Nu vreau să vă prezint aici zbaterea noastră, şi pe undeva mă bucură faptul că agitaţia noastră permanentă nu a fost resimţită, pentru că ar fi putut contamina toţi cetăţenii oraşului!

Vreau doar să va spun că unul dintre subiectele ce a generat rumoare sau chiar teamă s-a încheiat!

Hotelul Ceres nu va mai fi spaţiu de carantină!!!

Hotelul Ceres va fi locul în care se vor caza medicii, cadrele medicale şi auxiliare ce deservesc spitalul nostru! Toţi cei ce se vor implică în combaterea Coronavirus în spitalul Orăşenesc Pucioasa vor avea un loc unde să se odihnească, pus la dispoztitia de Primăria Pucioasa, pentru a nu îşi expune familiile şi pentru a fi apropape de locul de muncă!

În curând dragilor, lupta pentru viaţă va (re)începe la Pucioasa!

Dumnezeu să ne ajute!

Ps. Multumes domnului prefect Aurelian Popa, doamnei Rosoiu Cerasela şi colegului meu domnul consilier Tiberiu Popa pentru că au fost lângă mine în toate demersurile legate de hotelul Ceres”, a fost mesajul transmis de primarul din Pucioasa, Constantin Ana, pe pagina sa de Facebook.

Măsura de schimbare a utilităţii hotelului în această perioadă a fost luată după ce autorităţile locale din Pucioasa s-au arătat revoltate de măsura de transformare a unităţii în hotel pentru carantina bolnavilor.

Hotelul Ceres dispune de 230 locuri de cazare în camere duble, de categoria două stele. 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul