Comportamentul celor mai importanţi boieri ai epocii medievale: schimbau domnitorii ca pe şosete şi cereau mită pentru a ajuta voievodul cu oaste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boierii erau mai importanţi, uneori, decât însuşi domnitorul Ţării Româneşti. Marile familii boiereşti impuneau domnitorul, iar atunci când acesta nu le făcea pe plac ei aveau puterea de a-l schimba, cu ajutorul turcilor.

Mulţi dintre boieri erau trădători şi dădeau bani sultanului pentru a pune un domnitor pe placul lor. S-a întâmplat aşa tot timpul, cu câteva excepţii reprezentate de Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu, care îi ţineau la respect pe boieri.

„Boierilor trebuie să le umpli gura cu un pumn de galbeni”

“Boierii aveau interese mari. Era un fel de democraţie şi atunci, dar aveau interese economice mari. Aveau latifunde, moşii întinse, şi îşi doreau puterea cu ardoare ca să poată stoarce cât mai multe taxe, biruri de pe urma ţăranilor. Şi Mircea cel Bătrân, cunoscut pentru înţelepciunea sa, şi-a dat seama că nu te poţi pune cu imperiul otoman şi atunci trebuia să păstrăzi cât de cât o stare de independenţă. Îi spunea fiului său Mihail că boierilor trebuie să le umpli gura cu un  pumn de galbeni şi ei te lasă în pace. Tu în funcţie de relaţia cu ei ştii cum să te strecori printre ape”, ne-a spus istoricul George Coandă.

Udrişte Năsturel a avut cea mai mare bibliotecă din Ţara Românească

Toţi cei 40 de voievozi care au domnit la Târgovişte au fost şi ei, la rândul lor, mari boieri. “Unul dintre cei mai mari boieri a fost Udrişte Năsturel, unul dintre cei mai mari cărturari ai începutului de Renaştere românească, după ce a apărut tiparul, în 1508. Udrişte Năsturel a fost şi rudă cu Matei Basarab. El este cel care a avut cea mai mare bibliotecă din Ţara Românească. El înfiinţează şcoala slavo-română pentru oamenii de cancelarie. De asemenea, Constantin Cantacuzino Stolnicul este, la fel, unul dintre marii boieri”, mai spune Coandă.

FOTO: rosedana.blogspot.com

Cât de influent era un boier şi cum cerea mită pentru a lua parte la război

Boierii erau influenţi prin averea uriaşă pe care o aveau. În caz de pericol, ei erau cei care ridicau marea oaste a ţării la porunca domnului şi la care răspundeau aproape toţi boierii. “Dacă domnitorul nu ştia să îşi atragă de partea sa boierimea, nu prea izbândea. Trebuia să îi momească cu moşii, cu bani, etc. De atunci ni se trage nouă ca popor. Mita era atunci în floare. E în firea românului. E păcatul originar. A fost o perioadă de mari interese şi bătălii”, adaugă istoricul târgoviştean.

În Ţările Române, clasa boierească a provenit iniţial din conducerea comunităţilor rurale de la începuturile Evului Mediu.

Cu timpul, boierii s-au diferenţiat în mari boieri (proprietari ai unor mari moşii şi deţinători ai unor dregătorii importante în administraţie) şi mici boieri (ce deţineau proprietăţi funciare mai mici şi poziţii administrative mai puţin însemnate).

Din prima clasă boierească făceau parte înalţii demnitari, miniştrii şi curtenii domnitorului: marele postelnic, marele ban, marele vornic, marele logofăt, marele spătar, marele vistiernic şi marele agă, supranumiţi şi boierii veliţi sau divaniţi, ori boierii cu barbă, pentru că numai lor li se permitea portul acestei podoabe capilare. Boierii din următoarea clasă erau paharnicul, clucerul, stolnicul şi comisul, iar boierii din clasa a III-a erau slugerul, pitarul, serdarul, şetrarul, medelnicerul, portarul, armaşul şi clucerul de arie. Tuturor acestora le era permis portul doar de mustaţă.

Sursa. wikipedia.org

Cele mai mari familii de boieri:

- Familia Bibescu‎

- Familia Bogdăneştilor‎

- Familia Brâncoveanu‎ 

- Familia Brătianu‎ 

- Familia Callimachi‎

- Familia Cantacuzino‎ 

- Familia Cantemir‎

- Familia Caradja‎ 

- Familia Cornescu‎ 

- Familia Costachi‎ 

- Familia Flondor‎ 

- Familia Florescu‎ 

- Familia Ghica‎ 

- Familia Golescu‎ 

- Familia Jora‎ 

- Familia Movilă‎ 

- Familia Muşatinilor‎ 

- Familia Năsturel‎ 

- Familia Roşca Codreanu‎ 

- Familia Rosetti‎ 

- Familia Râşcanu‎ 

- Familia Văcărescu‎ 

- Familia Ştirbei‎ 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală