Circulaţia pe DN 71 ar putea fi “frântă” la intrare în Pucioasa. Podul stă să cadă, iar CJD a cerut restricţii de tonaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Podul peste pârâul Bizdidel, situat pe DN 71, la intrare în Pucioasa, se află într-o stare avansată de degradare de ani de zile, iar în 2013 a fost încadrat de specialişti în „stare tehnică 5”. Autorităţile judeţene au cerut restricţii de tonaj,  iar circulaţia ar putea fi deviată pe DJ 712 B, drum care riscă să fie şi el degradat din cauza maşinilor de mare tonaj.

Săptămâna trecută podul a fost verificat de o comisie tehnică. Primele măsuri luate de autorităţi au fost circulaţia pe un singur sens, dirijată şi urmărită în permanenţă, în aşa fel încât să se evite trecerea în acelaşi timp a două vehicule de mare tonaj.

„Podul nu asigură condiţii minime de siguranţă a circulaţiei. Coborârea talvegului şi deteriorările care au avut loc din anul 2013 până astăzi impun următoarele măsuri: desfăşurarea circulaţiei alternative pe un singur sens, situat în axul podului, cu lăţimea de 3 metri, semnalizată conform normelor în vigoare; dirijarea cu piloţi de circulaţie care vor urmări în permanenţă să nu se afle două vehicule de mare tonaj pe pod în acelaşi timp şi montarea indicatoarelor de restricţionare a vitezei la 30 km/h şi a tonajului la 40 tone. Ne propunem să deviem circulaţia pe un alt traseu şi unicul posibil este DN 71-DJ 712B-Lăculeţe-Vulcana Pandele-Brăneşti-Pucioasa, cu precizarea că vom avea dificultăţi cu autovehiculele de mare tonaj şi cu înălţime mare, pentru că trebuie să treci pe sub podul de cale ferată de la Pucioasa şi nu-i posibil lucrul acesta. În paralel cu aceste măsuri care sunt provizorii, am discutat cu cei de la Drumurile Naţionale cu privire la executarea unei variante de circulaţie cu pod provizoriu, la clasa E de încărcare, pentru preluarea traficului, aşa cum s-a procedat la podul peste Argeş, la Ioneşti”, a explicat preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu.

„Situaţia este dramatică”

„Voi cere audienţă în zilele următoare, voi face şi o documentaţie scrisă pentru primul ministru şi pentru ministrul Transporturilor, pentru că trebuie găsită o soluţie şi un sprijin financiar pentru a reface cât de cât drumul judeţean, căci nici acela nu e într-o stare bună. Avem probleme de tonaj şi dacă am ieşi prin Pucioasa-Sat, pentru că sunt podeţe care nu rezistă. Voi cere şi o alocare de resurse financiare pentru realizarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi începerea unei investiţii urgente. Situaţia este dramatică. Dacă podul de la Petreşti a costat vreo 270 miliarde lei vechi, podul acesta va costa cel puţin dublu”, a mai spus Ţuţuianu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor