Chindia întâmpină probleme cu finalizarea. „Am ajuns să ratăm foarte mult”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Linia de atac a Chindiei a început să lase de dorit în meciurile de pregătire. Atacanţii clubului târgoviştean se dovedesc tot mai ineficienţi în faţa porţii adverse. În majoritatea amicalelor pe care le-a disputat Chindia în această iarnă, vârfurile de atac roş-albastre au reuşit să marcheze de puţine ori.


Dintr-un total de 14 goluri înscrise în disputele cu Sepsi Sfântu Gheorghe, Inter Cristian, Atletic Bradu şi CS Baloteşti, doar şase „boabe” au venit din partea „gurilor” de tun de lângă Turn. În ceea ce priveşte restul reuşitelor, acestea au fost operele oamenilor din linia mediană şi cea defensivă. Dintre atacanţii Chindiei care au reuşit până acum să-şi treacă numele pe lista marcatorilor s-au aflat Văduva şi Săndulescu, unde ambii au reuşit să înscrie câte trei goluri. Lipsa de ineficacitate a vârfurilor de atac au ajuns să ofere mari bătăi de cap conducătorilor divizionarei C dâmboviţene.

„Am ajuns să ratăm foarte mult. Trebuie să lucrăm mai mult la finalizare, deoarece arătăm mari deficienţe la acest capitol. Nu ştiu ce se întâmplă cu atacanţii de nu pot introduce mingea în poartă, în urma ocaziilor pe care şi le creează. Ar trebui să verticalizăm mai mult jocul astfel încât şi vârfurile de atac să fie mai eficiente. Pentru noi lipsa finalizării reprezintă o problemă care trebuie pusă la punct în cel mai scurt timp”, a declarat preşedintele clubului, Mugur Porumbacu pentru sportdambovitean.ro.

În prima parte a sezonului cel mai prolific atacant al Chindiei s-a dovedit Bucă, un jucător care a reuşit să perforeze porţile adverse de cinci ori.