Cel mai longeviv primar din România a anunţat că nu mai candidează. Câte mandate a adunat la primăria pe care o conduce din timpul comunismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mircea Ismail

Cel mai longeviv primar din România renunţă la candidatura pentru încă un mandat în fruntea urbei, la alegerile locale din 2020.

Este vorba despre social-democratul Mircea Ismail, primarul comunei dâmboviţene Doiceşti, care se află neîntrerupt în fruntea comunităţii din anul 1982.

Mircea Ismail (PSD) are 74 de ani şi este primar al comunei Doiceşti, localitate aflată la zece kilometri distanţă de Târgovişte, de la vârsta de 35 de ani. Ismail a câştigat cel de-al zecelea mandat de primar în 2016. Aflat de 38 de ani, fără întrerupere, în fruntea comunei, Mircea Ismail a obţinut în total zece mandate, unele dintre ele chiar cu peste 70% din voturile electoratului.


„Eu am intrat ca primar la 35 de ani. M-am bătut în cuie, în piroane aici. A fost o perioadă sinusoidală, a fost şi bine, dar şi rău. A fost de muncă, să nu ai gaze, să nu ai drumuri, să nu ai apă şi iluminat, canalizare. Astea sunt de domeniul trecutului acum. Stăteam şi mă gândeam că e a doua oară când asfaltez toată comuna. 97% e asfaltată pentru a doua oară acum. Prima asfaltare totală a fost făcută în 1998. Aveam o pretenţie: să plece oamenii la pâine în papuci“, ne-a spus Mircea Ismail.

A candidat doar din partea PSD

După Revoluţie, primarul din Doiceşti a candidat doar din partea PSD. „Sunt născut devreme. De ce să mai stau, să vin în baston la primărie? Tineretul trebuie să vină din urmă. Am pe cineva care tot creşte pe lângă mine. A avut şi o funcţie de conducere, a fost viceprimar, e uns cu toate alifiile, ştie proiectare, inginerie“, ne-a spus Mircea Ismail.

Mircea Ismail spune că secretul longevităţii în scaunul de şef al administraţiei locale este simplu: să fii om.

Înainte să ajungă primar, a lucrat 17 ani în industrie, un an la fabrica chimică de anvelope din Floreşti. Din 1965, a jucat fotbal la Textila Pucioasa pentru o perioadă, apoi a lucrat ca laborant la fabrica de textile de la Pucioasa. Când a plecat de la fabrica de textile era tehnician specialist pe probleme de salarizare.

Ismail l-a depăşit la numărul de ani de primărie pe Ştefan Sîchin (68 de ani), edilul din comuna Boloteşti, judeţul Vrancea, care a fost la cârma comunei de aproape 35 de ani, adică din 1981, de pe vremea comuniştilor. El a pierdut, însă, alegerile locale din 5 iunie 2016.

„Doamna cu coasa sau doamna cu cătuşele“

Fostul candidat la primăria Capitalei Ludovic Orban spunea, în 2016, că numai „doamna cu coasa sau doamna cu cătuşele“ îl mai pot detrona pe Ismail.

„În comuna Doiceşti, în «capul trebii» se află de 34 de ani acelaşi primar. Mare lucru nu prea a făcut pe acolo, dar din 2.200 de cetăţeni care se prezintă la vot, 416 sunt beneficiari ai ajutorului social. Cum să schimbi din funcţie această relicvă a regimului comunist prin alegeri într-un tur?! Foarte, foarte greu. Poate dacă vine doamna cu coasa sau doamna cu cătuşele…“, afirma, la vremea respectivă, Ludovic Orban.

Ismail s-a născut la data de 20 octombrie 1946

Judeţul Dâmboviţa l-a dat, în 2016, şi pe cel mai tânăr primar din România. Este vorba de Emanuel Spătaru, primarul comunei Răzvad. În 2016, când a câştigat primul său mandat, avea doar 27 de ani şi a candidat tot din partea PSD. Tot sub culorile acestui partid a câştigat şi funcţia de viceprimar al comunei Răzvad, în 2012.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi