Ce spune un psiholog despre cazul elevului-problemă de la Dâmbovița. „Trebuie să învețe să-și gestioneze emoțiile”

0
Publicat:

Părinții de la o școală din Dâmbovița refuză să își mai trimită copiii la ore din cauza unui elev care a creat probleme în școlile pe unde a trecut. Băiatul a fost mutat fiindcă ar fi agresiv, iar acum, după ce copiii din Valea Voievozilor nu mai merg la școală, învață singur.

Școala Generală „Valea Voievozilor”. FOTO: incomod-media.ro

Părinții Școlii Generale din Valea Voievozilor, sat din comuna Răzvad, județul Dâmbovița, situată lângă Târgoviște, refuză să își mai trimită copiii la școală din cauza unui elev de clasa a III-a. Inițial, băiatul a stuadiat la Școala „Ioan Alexandru Brătescu Voinești” din Târgoviște, apoi a fost mutat la Școala Coresi, iar acum a ajuns la școala din Valea Voievozilor.

De câteva zile, copilul vine la școală, dar este singur nu doar în clasă, ci și în toată unitatea școlară, pentru că niciun părinte nu mai vrea să își trimită copilul la ore.

La școala din Valea Voievozilor sunt înscriși aproximativ 150 de elevi, iar în clasa băiatul sunt 11 elevi înscriși.

Părinții elevilor au protestat în mai multe rânduri față de această situație, dar cadrele didactice spun că nu pot face multe pentru a îndrepta situația.

Protestul părinților de la Școala Coresi. SURSA Facebook

„Din punct de vedere legal am luat toate măsurile, la vârsta lui se poate doar mustrare scrisă și nota scăzută la purtare. Cu fiecare sancțiune pe care am aplicat-o, comportamentul copilului a devenit și mai violent. Copilul nu este certificat cu cerințe educaționale speciale”, a declarat directoarea școlii Gimnaziale Coresi, Georgeta Gogeanu, în cadrul unui protest care a avut loc în fața Școlii Coresi.

Evaluare psihologică și managementul emoțiilor

Familia spune că deține documente oficiale potrivit cărora copilul nu are probleme medicale.

În acest caz, spun specialiștii, este nevoie de o evaluare psihologică și de managementul emoțiilor.

„E necesar să ne focusăm pe soluții, atât școala, statul, cât și părinții. Întotdeauna au fost copii care au avut diferite comportamente, care au simțit furia și care și-au exprimat-o prin diferite comportamente de violență sau de altă natură. Dacă nu sunt probleme speciale este vorba doar de o chestiune de management emoțional, a declarat pentru „Adevărul” psihologul Mihaela Ghercă.

Specialistul spune că va trebui ca elevul să știe să își gestioneze emoțiile într-un mod adecvat.

„Când simte furie, va ști să se liniștească: să iasă afară să se plimbe, să facă un exercițiu de respirație, să vorbească despre ceea ce simte. El trebuie să învețe să își gestioneze emoțiile, fie că vorbim de furie, de frică sau altceva”, a declarat, pentru „Adevărul”, psihologul Mihaela Ghercă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO