Beltrame anunţă că porneşte motoarele de la COS Târgovişte. Câte tone de fier beton ar produce pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beltrame a anunţat că porneşte producţia la COS Târgovişte în această lună, dar combinatul se află tot în reorganizare, pentru că insolvenţa nu s-a terminat, potrivit sindicaliştilor.

AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa, a finalizat achiziţia activelor funcţionale de producţie ale Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte

COS a fost cumpărat vineri, 11 martie 2022, cu 38 de milioane de euro, iar finanţatorul s-a mişcat pe piaţa muncii şi a angajat aproape 200 de foti angajaţi. 

Beltrame le-a transmis autorităţilor locale că vor să pornească producţia de fier-beton în luna iunie, dacă nu apar alte probleme. Promisiunile de investiţii se ridică la aproape 500 de milioane de euro. 

Vestea e numai bună, având în vedere războiul din Ucraina, ţară mare exportatoare de oţel.

„În urma vânzării activelor funcţionale de la COS Târgovişte, statul român şi-a primit mare parte din banii pe care îi avea de recuperat de la acest agent economic, dar nu pe toţi. Sunt şi numeroşi alţi creditori ai COS Târgovişte care au rămas cu ochii în soare şi care aşteaptă să-şi recupereze creanţele în urma vânzării activelor neproductive”, spune liderul de sindicat de la „Valahia”, Nicolae Dragodănescu.

Astfel, insolvenţa COS Târgovişte continuă cu valorificarea activelor neproductive (terenuri, fier vechi etc.) de pe urma cărora ar trebui să se stingă şi celelalte obligaţii financiare care momentan au rămas în aşteptare.      

În primă fază, se vor produce 10.000 tone fier beton pe lună, urmând ca până în 2024, producţia să crească gradual şi să se ajungă la 70.000 tone de fier beton şi sârmă laminată.

La început de an, fierul beton din import se vindea şi cu 9 lei pe kilogram. Spre comparaţie, un kilogram adus din Ucraina costa 3 lei.

Energia folosită la funcţionarea combinatului va fi una verde, pentru că se va realiza un parc fotovoltaic.

COS Târgovişte, aflat de aproape opt ani în insolvenţă, este singurul producător de oţel-beton cu ciclu complet din România.  

AFV Beltrame Group, care deţine în România şi laminorul Donalam din Călăraşi, urmăreşte să transforme COS Târgoviṣte într-o unitate de producţie de oţeluri speciale competitivă la nivel european.

Vă recomandăm să mai citiţi:

COS Târgovişte poate fi preluat de italienii de la Beltrame. Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Concurenţei. Ce paşi mai sunt de parcurs

Un producător mondial de oţel a oferit zeci de milioane de euro pentru preluarea COS Târgovişte. Cum ar schimba asta soarta oţelarilor

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune