Zece maşini avariate în timpul unei furtuni care s-a abătut asupra unui oraş din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Suceava

Două şarpante au fost smulse de vijelie şi s-au prăbuşit peste cele zece autoturisme. Unele erau parcate, altele se aflau în trafic. Nenorocirea s-a produs în municipiul Fălticeni, din judeţul Suceava. Localnicii spun că n-au mai văzut niciodată aşa ceva.

Furtuna s-a abătut asupra municipiului Fălticeni, în după-amiaza zilei de miercuri, 28 iulie. 

Preţ de câteva minute a plouat puternic, cu gheaţă, iar vântul a bătut, după spusele localnicilor, „din toate părţile”.

 „N-am văzut în viaţa mea aşa ceva. Am 68 de ani. Dacă mai ţinea câteva minute, era ferească Dumnezeu. A plouat foarte tare, a fost şi gheaţă şi vânt de nu se vedea nimic. A fost ca un vârtej. Spuneai că-i cutremur”, ne-a declarat unul dintre localnici.

 După ce a început furtuna, vântul a smuls două acoperişuri. Este vorba despre şarpanta unui bloc cu patru etaje  din  zona centrală, care s-a prăbuşit pur şi simplu peste şapte maşini, majoritatea parcate.

FOTO: ISU Suceava 

„A venit dintr-o dată şi a luat acoperişul. A bătut şi vântul foarte tare. Am văzut când a căzut acoperişul. Nu a plouat mult, dar a venit dintr-o dată cu gheaţă. Vântul a dus acoperişul în toate direcţiile. Am avut senzaţia că scândurile vor ajunge în geam. Dacă voiai să te ascunzi, nu ştiai în ce parte să o apuci pentru că vântul bătea din toate părţile”, ne-a spus vânzătoarea unui magazin.

FOTO: ISU Suceava 

Momentul în care acoperişul s-a prăbuşit peste cele şapte maşini a fost surprins de camera de bord a unui autoturism aflat în trafic. 

„În urma apelului la 112, am intervenit cu două echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Fălticeni şi grupa operativă Suceava. La faţa locului când am ajuns, era căzut acoperişul blocului din zona centrală, pe o lungime de 50 de metri. O şarpantă din lemn cu învelitoare din tablă. Din fericire, victime nu au fost, dar, din păcate, au fost avariate mai multe autoturisme parcate în zona centrală a municipiului Fălticeni. Din datele prelimenare, sunt afectate şapte autoturisme”, a declarat col. Filip Ciutac, şef serviciu pregătire intervenţie şi rezilienţa comunităţilor, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

La scurt timp după apelul la 112, care a anunţat că a fost smulsă şarpanta unui acoperiş din centrul Fălticeniului, a venit un altul. Un localnic a cerut ajutor pentru că pe strada 2 Grăniceri mai căzuse un acoperiş. De această dată colile de tablă au avariat alte trei autoturisme.

Furtuna a mai pus la pământ zeci de copaci şi a lăsat fără curent electric mai multe apartamente.

FOTO ISU Suceava

Vijelia nu a afectat doar municipiul Fălticeni. În timpul fenomenelor meteo produse pe raza judeţului Suceava, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a recepţionat 39 de apeluri pe 112.

Pompierii militari au intervenit la defrişări de arbori, stâlpi de iluminat public, evacuare apă din subsoluri, anexe şi curţi. De-asemenea au fost dezafectate şi îndepărtate elementele de construcţie care au căzut de pe blocuri şi care au avariat mai multe autoturisme. Majoritatea intervenţiilor au fost pe raza municipiului Falticeni (26), Liteni Moara (2), Preuteşti (2), Siret (1), Dolhasca (1), Boroaia (1), Vatra Dornei (1), Hârtop (2), Vultureşti (1), Cumpărătura-Bosanci(1) şi Hânţeşti(1). În unele localităţi, în sprijinul pompierilor militari au intervenit şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.

Veştile proaste nu se sfârşesc aici. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o nouă avertizare cod portocaliu de vijelii puternice şi grindină pentru judeţul Suceava. Avertizarea este valabilă joi între orele 13:00 – 23:00. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Lunga listă de grozăvii făcute de un stomatolog român acuzat de pacienţii săi şi condamnat în Franţa

Dreptate pentru doctoriţa română din Germania, hăituită şi ucisă chiar de fostul ei iubit. „Pedeapsă exemplară pentru criminalul rânjit”

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort