VIDEO Cel mai scump grătar din România. Nota finală de plată pentru sucevenii prinşi cu drona la petrecere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: imagine surprinsă de drona MAI

Cei 15 adulţi din comuna suceveană Pătrăuţi, care au ignorat complet ordonanţele militare şi au încins un grătar în aer liber, la marginea unei păduri, au fost amendaţi atât de Poliţie cât şi de Garda Forestieră. Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 105.000 lei.

Garda Forestieră Suceava a transmis un comunicat de presă în care arată că i-a sancţionat pe cei 15 adulţi prinşi la grătar cu drona MAI, pe raza localităţii carantinate Pătrăuţ, în noaptea de 16 spre 17 aprilie. 

Valoarea totală a amenzilor semnate de inspectorii forestieri este de 75.000 de lei.

”Ţinând cont de gravitatea situaţiei, Garda Forestieră Suceava a aplicat sancţiuni contravenţionale tuturor celor 15 persoane identificate de către forţele de ordine ale Jandarmeriei Române, totalul amenzilor aplicate fiind în sumă de 75.000 de lei. În aplicarea acestor amenzi s-a ţinut cont de toate circumstanţele agravante, precum faptul că aceste contravenţii au fost săvârşite pe timp de noapte şi de mai multe persoane în acelaşi timp”, transmite sursa citată.

Inspectorii de la Garda Forestieră susţin că au aplicat amenzile pentru că cei 15 au făcut grătarul într-un loc nepermis.

”În urma verificărilor efectuate de către personalul Gărzii Forestiere Suceava, s-a constatat că pădurea menţionată reprezintă fond forestier proprietate publică a statului şi este administrată de către Ocolul Silvic Pătrăuţi, din cadrul Direcţiei Silvice Suceava. Având în vedere faptul că aprinderea focului s-a realizat la o distanţă mai mică de 30 de metri de limita pădurii, a existat pericolul propagării acestuia şi în vegetaţia forestieră, situaţie în care, pe lângă faptul că s-ar fi produs pagube însemnate, ar fi generat şi dislocarea unor forţe de intervenţie ale instituţiilor care gestionează astfel de situaţii de urgenţă”, se arată în comunicat.

Petrecăreţii au fost prinşi la grătar cu ajutorul unei drone a MAI. În zonă s-au luat măsuri speciale de supraveghere după ce mai mulţi localnici din comuna aflată în carantină totală au ocolit filtrele de poliţie ca să ajungă la Cluj, de unde voiau să zboare spre Germania, la cules de sparanghel.

În noaptea în care au încins grătarul, petrecăreţii au fost amendaţi şi de Poliţie cu suma totală de 30.000 de lei.

Probabil că acesta este cel mai scump grătar făcut vreodată de localnicii din Pătrăuţi. Un calcul arată că fiecare participant la grătar are de plătit amenzi în valoare de 7.000 de lei.

Rămâne de văzut dacă sancţionaţii vor achita amenzile. Comuna Pătrăuţi este fruntaşă în judeţul Suceava la numărul asistaţilor social. Cei mai mulţi locuitori sunt de etnie romă.


 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate