Văduvă de război ajunsă la venerabila vârstă de 107 ani: „Vă rog, ca pe copiii mei, să fiţi iubitori de familie!”
0Văduva de război Viorica Hogaş a fost sărbătorită de familie, prieteni şi conducerea Primăriei Udeşti în ziua în care a împlinit vârsta e 107 ani. Şi-a pierdut soţul în cel de-Al Doilea Război Mondial, la foarte scurt timp după nuntă, şi nu s-a mai recăsătorit. Viaţa ei, una de film.
Viorica Hogaş s-a născut în comuna Udeşti a judeţului Suceava. A fost învăţătoare, la fel ca tatăl ei, dar nu a profesat mai mult de cinci ani.
„Am făcut şcoala primară la Udeşti, patru ani, şi pe urmă am venit şi am făcut şase ani la Suceava şi, după ce am terminat şcoala, m-am întors acasă şi am ocupat post de învăţătoare. Pe 3 martie 1937 m-am căsătorit”, ne-a spus bătrâna, la vârsta de 104 ani, când a acordat un interviul pentru „Adevărul”.
Soţul Vioricăi Hogaş a fost de asemenea învăţător. Cei doi nu au petrecut foarte mult timp împreună după nuntă, pentru că bărbatul a fost chemat pe front, ca să lupte în cel de-al Doilea Război Mondial, şi nu s-a mai întors acasă. Au trecut tancurile peste el.
„În 1937 m-am căsătorit, în 1940 l-au luat pe front şi în 1941 a căzut. Adică, după patru ani de la nuntă, dar în cei patru ani nu prea a stat pe acasă. Tot a fost dus, ba cursuri de străjerie, ba mobilizare, ba concentrare. A căzut la Cotul Donului. Soldaţii înaintau, nu au ştiut că s-a dat ordin de retragere. El era cu plutonul în tranşee, au venit tancurile cu aşa o viteză şi pe care a prins acolo, acolo a rămas. A fost prins tot plutonul lui. Unul singur a scăpat”, îşi aminteşte Viorica Hogaş.
Fosta învăţătoare nu s-a recăsătorit. Nu a mai putut să iubească pe altcineva. Şi-a crescut singură fiica, de la vârsta de doi ani. Cele două au avut o viaţă grea. Viorica a fost nevoită să meargă la Bălţi ca să îi recupereze valiza soţului. Îşi aminteşte că a avut nevoie de autorizaţie de la Miliţie şi de la Prefectură ca să plece. La Bălţi avea o verişoară, care era asistentă medicală şi care, în lipsa medicilor, făcea intervenţii chirurgicale complexe la spitalul unde ajungeau răniţii de pe front.
„La Bălţi, m-am dus la spital, la o verişoară de-a tatei, care era asistentă medicală, nu era medic, dar opera un soldat cu un picior amputat. Nu erau doctori. A doua zi m-am dus la casierie şi am luat solda soţului pe vreo 14 luni. Era o clădire dărâmată, ne-am suit pe nişte schele, dacă am fi căzut, acolo rămâneam. Am primit 14.000 de lei, erau mulţi bani şi m-am întors acasă”, susţine bătrâna.
Ea a avut puterea să treacă peste toate greutăţile vieţii şi, pe 9 februarie, a împlinit venerabila vârstă de 107 ani. A fost sărbătorită de familie, prieteni şi conducerea Primăriei Udeşti. A primit un tort, un braţ de flori şi o mulţime de gânduri bune. Tot cu gânduri bune a răspuns şi sărbătorita.
„Să trăiască udeştenii că mi-au dat din nou atenţie, pentru că şi eu i-am iubit pe ei toţi în viaţă. Pe toţi vă iubesc, pe toţi vă îmbrăţişez. Eu în viaţa mea am întâmpinat greutăţi mari pe care nu le-am împărţit cu nimeni, doar eu cu fata mea le-am ştiut şi le-am înfrânt pe toate. Să ştiţi că necazul mi-a dat anii ăştia, pentru că am fost tare necăjită. Mă bucur că am avut-o pe fata mea lângă mine, pe copiii şi nepoţii mei buni şi a avut cine să aibă grijă de mine, căci altfel nu mai eram de mult. Vă mulţumesc că nu m-aţi uitat”, a spus fosta învăţătoare.
Când a a împlinit 106 ani a transmis un mesaj pentru tânăra generaţie:
„Nu am ştiut şi nu m-am gândit că am să ajung anii ăştia. Mi i-a dat Dumnezeu şi buni, şi răi şi i-am petrecut pe toţi. Altul poate nu suporta, dar Dumnezeu mi-a dat putere şi am ajuns la peste 100 de ani”.
Vă mai recomandăm şi:
Primul oraş din România care va avea zbor direct spre New York. Când va fi inaugurat