UPDATE Protestul din Suceava s-a încheiat. Aproape 2.000 de suceveni au ieşit în stradă: „Dragnea nu uita aşteptăm şi cartea ta!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sucevenii ies în stradă după ce Guvernul a modificat legislaţia penală. FOTO Dănuţ Zuzeac

Aproape de 2.000 de suceveni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de modul în care Guvernul a modificat legislaţia penală.

UPDATE ORA 21.00 Protestul din Suceava s-a încheiat, cei 2.000 de oameni au plecat acasă.

În această seară, aproape 2.000 de suceveni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de modul în care Guvernul a modificat legislaţia penală. Pe la ora 17.00, protestatarii au început să se adune uşor uşor în faţa Prefecturii Suceava, loc unde şi-au dat întâlnire pe Facebook.

După o jumătate de oră petrecută în faţa instituţiei, circa 200 de suceveni au pornit într-o „plimbare” spre Primăria municipiului Suceava, iar de acolo s-au deplasat pe strada Universităţii, spre Catedrală şi au revenit înapoi în centrul oraşului. Pe timpul marşului numărul protestatarilor a crescut considerabil, ajungând undeva la aproape 2.000 de oameni.

Trebuie menţionat că, la întoarcere, în drumul lor spre Prefectura Sucevei, protestatarii au vrut să treacă prin faţa sediului PSD, însă au fost blocaţi de un cordon de jandarmi. Totuşi, suceveni au rămas preţ de câteva minute în preajmă scandând: „PSD, ciuma roşie!”, „Hoţii, hoţii!” sau „Dragnea nu uita România-i şi a mea!”.

După ce au înţeles că nu vor fi lăsaţi să ajungă în faţa sediului PSD Suceava, protestatarii au mers pe esplanada Casei de Cultură unde au cântat imnul României. De aici ei au revenit în faţa Prefecturii Suceava, unde au rămas până după ora 21.00.

Aici ei au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a liderului PSD, Liviu Dragnea. Mesajele scandate de protestatarii au fost cele de genul: „Mai am un singur dor, Dragnea scriitor!”, „Dragnea nu uita aşteptăm şi cartea ta!”, „Cine nu sare nu vrea schimbare!”, „Dragnea nu uita Bucovina nu-i a ta!”, „Ieşiţi din casă dacă vă pasă!”, „Jos Guvernul!”, „Abrogaţi şi-apoi plecaţi!”, „PSD, ciuma roşie!”, „Hoţii, hoţii!”, „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!”. 

UPDATE ORA 19.00 Protesatarii au fost blocaţi de jandarmi în drumul spre sediul PSD. Acum oamenii au ajuns în centrul oraşului şi cântă Imnul României.

UPDATE ORA 18.25 Numărul protestatarilor a ajuns la 1.000 şi au pornit la o plimbare prin oraş, de la prefectură la primărie, catedrală şi apoi la sediul PSD.

UPDATE ORA 17.40 Peste 200 de suceveni s-au adunat la protest.

Pe Facebook a fost creat încă de marţi noaptea un eveniment care anunţă un nou protest miercuri, 1 februarie, de la ora 17.00, în faţa Prefecturii Suceava. 

Duminică, în Suceava a avut un protest anemic împotriva modificării legislaţiei penale, însă în această seară se pare că numărul celor care vor ieşi în stradă va fi mult mai mare.

Marţi noaptea, în jur de 30 de suceveni au ieşit în stradă şi au protestat după ce Guvernul a modificat legislaţia penală.

Tot pe Facebook sunt trecute şi sloganurile care se vor rosti: „Nu mor caii când vor elefanţii”, „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, „Guvernaţi nu graţiaţi”, „DNA, DNA, asta este lupta ta”, „Justiţie nu corupţie”, „Corupţia colectiv(ă) ucide”, „Legea graţierii e ruşinea ţării”.

Marţi noaptea mii de oameni din toată ţara au protestat spontan în stradă după ce Guvernul a modificat legislaţia penală.

Alte ştiri pe această temă:

Mobilizare pentru proteste la Piatra Neamţ. „S-au scăpat de condamnări, însă au condamnat ţara asta la jafuri“

După mai bine de patru ore de protest spontan marţi noaptea, Clujul iese, din nou, în stradă: „Ceauşescu n-a murit, este Dragnea travestit!“

„Proteste violente“ la Antena 3 şi RTV: s-a vorbit despre „agenţi de acţiune“, „lovitură de stat“ şi „început de război“

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete