Unirea Bucovinei cu România: „Vrem să rămânem români pe pământul strămoşesc şi să ne cârmuim singuri“

Unirea Bucovinei cu România a avut loc la data de 28 noiembrie 1918, când Congresul General al Bucovinei a decis unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României.

După desfiinţarea Imperiului Austro – Ungar, din toamna anului 1918, românii din Bucovina şi-au exprimat dorinţa de a nu mai fi conduşi de la Viena, pentru a reveni parte a ţării mamă, România. Astfel, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au înfiinţat la data de 17 octombrie 1918 Consiliul Naţional Român din Austria.

„Vrem să rămânem români pe pământul strămoşesc şi să ne cârmuim singuri, cum o cer interesele noastre româneşti”, scriau jurnaliştii de la ziarul Glasul Bucovinei, în numărul apărut la data de 22 octombrie 1918.

Insistenţele românilor din Bucovina au dat roade la data de 27 octombrie, când Adunarea Constituantă a Bucovinei a luat decizia ca Bucovina să se unească „cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent”. Bucovinenii l-au ales ca şi reprezentant al lor pe Iancu Flondor. După ce împăratul austro – ungar Carol I a abdicat, de frica ruşilor, Consiliul Naţional Român din Bucovina i-a cerut Regelui Ferdinand să trimită trupe care să asigure liniştea în zonă.

La data de 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi a avut o întâlnire a Congresului General al Bucovinei. Cu acastă ocazie, preşedintele congresului, Iancu Flondor, a citit declaraţia de unire, iar membrii Congresului General al Bucovinei, format din 74 de persoane, au hotărât unirea Bucovinei cu România.

„Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranităţii Naţionale, Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”, au hotărât membrii Congresului General al Bucovinei.

Revenirea la ţara mamă după 144 de stăpânire habsburgică a adus o bucurie fără margini printre românii din Bucovina. Unirea cu România a fost un ţel văzut împlinit pentru mulţi dintre locuitorii acestei provincii istorice.

„Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinţii noştri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi dezrobit”, se arăta în ziarul Glasul Bucovinei.

Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută şi de către Stanislas Kwiatowski, reprezentantul Consiliului Naţional Polonez şi de către Alois Lebouton, delegatul Consiliului Naţional German. După ce Congresul General al Bucovinei a decis unirea provincei cu ţara mama, Iancu Flondor i-a trimis o telegramă Regelui Ferdinand pe care îl anunţa cele hotărâte.

„Congresul general al Bucovinei, care întrupează suprema putere a Ţărei, în numele Suveranităţii Naţionale, a votat astăzi în unanimitate Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României. Multumind Proniei Cereşti, că după o lungă şi dureroasă aşteptare, ne-a învrednicit de a vedea ispăşită nelegiuirea ce s`a săvârşit acum 144 ani faţă de ţara noastră şi mândri că avem fericirea de a aclama pe Maiestatea Voastră Domn liberator şi purtător de grijă al nostru, rugăm să ne primiti sub sceptrul ocrotitor al Maiestăţei Voastre şi reînodând firul rupt cu sălnicie înainte de un veac şi jumătate, să reînoiţi strălucirea Coroanei lui Ştefan. Maiestate, să trăiţi mulţi şi fericiti ani!”, i-a transmis Iancu Flondor Regelui Ferdinand.

O delegaţie a Congresului General al Bucovinei formată din Iancu Flondor, Ion Nistor şi mitropolitul Vladimir Repta a mers la Iaşi, unde a înaintat actul unirii Regelui Ferdinand, după care împreună au plecat către capitala Bucureşti.

Alte ştiri pe această temă: 

O misiune istorică: Cum au ajuns documentele Unirii din 1918 în Ardeal

VIDEO Ce cred moldovenii despre unirea cu România

Condeierii ţărani care au reprezentat adevărate modele în lumea satului românesc