Un copil a murit de tetanos la Suceava. Doctorii au spus iniţial că „n-are nimic“: „N-am ştiut că s-a înţepat în talpă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 11 ani a murit la Spitalul Judeţean Suceava de tatanos, o boală pentru care există vaccin. Mama băiatului acuză medicii că i-au trimis copilul acasă fără tratamentul potrivit. Medicii se apără şi spun că părinţii nu le-au spus că pacientul s-a înţepat în talpă cu un cui.

Constantin Andrian Nimiţan a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava pe 25 august, chiar de mama lui. Se simţea rău, iar femeia s-a speriat. Cu o zi înainte băiatul suferise un mic accident la joacă. Un prieten l-a împins şi s-a lovit la spate. Elena Nimiţan susţine că după ce i-au făcut câteva analize, micul pacient a fost trimis acasă pentru că ar fi fost sănătos.

„Am fost cu băiatul la spital, i-au făcut analize şi au zis că nu are nimic. Mi-au dat o reţetă şi ne-au trimis acasă”, povesteşte Elena Nimiţan.

 A doua zi, Adi, aşa cum îi spuneau prietenii, a început să se simtă şi mai rău. Aşa că mama lui a sunat la 112 şi a cerut să fie transportat cu ambulanţa la spital, unde a fost internat.

 Abia atunci medicii şi-au dat seama că pacientul avea tetanos. L-au vaccinat, însă era deja foarte târziu. Elena şi-a văzut băiatul stingându-se de la oră la alta. Şi-a strigat disperarea în spital. Le-a cerut doctorilor să-i salveze copilul, dar, susţine ea, i s-a spus că nu se mai poate face nimic. „Mi-au dat afară din spital”, a completat femeia, potrivit ziardesuceava.ro. 

Conducerea Spitalului Judeţean Suceava susţine că nu este vorba despre un caz de malpraxis. Mama nu le-ar fi spus medicilor că băiatul a călcat într-un cui şi s-a înţepat în talpă.

„Înţepătura din talpă era veche de 10 zile. Înţepătura era veche, nu a fost declarată niciodată, el a venit pentru altceva. Avea probleme respiratorii. El trebuia să fie vaccinat antitetanos la momentul înţepăturii sau cel târziu în 24 de ore. Evenimentul este nefericit, Doamne fereşte, e o tragedie, un copil să moară la 11 ani este dezastrul de pe lume. Trebuie să conştientizăm, dacă ne tăiem mergem la spital sau la medicul de familie. Eu consider că nu a fost vorba despre o neglijenţă a medicilor”, a explicat directorul medical Mircea Macovei.

Tetanosul este o boală gravă, acută, de natură infecţioasă ca urmare a contaminării unor plăgi tăiate cu bacilul tetanic, se arată pe site-ul totuldespremame.ro

Sursa citată arată că tetanosul este provocat de un bacil, pe numele lui oficial Clostridium tetani, ca urmare a producerii unor leziuni sângerânde care se pot contamina cu bacilul tetanic, cu spori ai bacilului sau cu obiecte contaminate cu bacil tetanic. Bacilul tetanic se gaseşte în mediul înconjurător, singura cale de prevenire a infecţiilor fiind vaccinarea cu anatoxină tetanică care asigură o imunitate bună şi foarte bună împotriva bolii tetanice circa 10 ani de la administrare. 

Acesta este şi motivul pentru care plăgile sângerânde care intră în contact cu pământ sau obiecte murdare impune ca măsură preventivă un rapel al vaccinului antitetanic, care poate bloca complet declanşarea bolii. În absenţa vaccinului, imunitatea naturală împotriva tetanosului este nulă, iar imunitatea după boală este slabă sau absentă. Riscul de a face tetanos îi are orice persoană, în urma unor leziuni aparent minore. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro