Un bărbat a murit după ce şi-a dat foc în propria casă pentru că nevasta a refuzat să-i mai dea de băut. Locuinţa piromanului s-a făcut scrum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 58 de ani, din comuna Dorna Arini, judeţul Suceava, şi-a dat foc în interiorul casei în care locuia pentru că soţia nu i-a mai dat de băut. Locuinţa a ars în întregime, cadavrul carbonizat al proprietarului fiind identificat de pompierii care au stins flăcările.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Dorna Arini, judeţul Suceava.

La sosirea echipajelor, o bucătărie de vară ardea generalizat şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la casa de locuit şi la o construcţie anexă.

Din nefericire, după localizarea incendiului, în interiorul bucătăriei de vară a fost găsit trupul neînsufleţit al proprietarului, un bărbat în vârstă de 58 de ani. Bucătăria de vară şi bunurile din interior (mobilier, bunuri casnice, documente personale şi altele) au ars pe o suprafaţă de aproximativ 35 de metri pătraţi.

Cauza probabilă a fost un foc deschis în spaţii închise. Incendiul a fost stins la ora 06.43, iar pompierii au salvat casa de locuit şi adăpostul de animale, cu bunurile aferente.

Conform cercetărilor făcute de poliţişti a reieşit că în dimineaţa de 3 februarie 2018, pe la ora 03.10, Ionela N., din comuna Dorna Arini, a sunat la 112 anunţând că locuinţa tatălui ei a fost cuprinsă de flăcări, iar acesta se află în interior.

Din verificările făcute de oamenii legii a rezultat că apelanta locuieşte pe raza satului Cozăneşti, comuna Dorna Arini, iar părinţii acesteia, Rodian O. şi Cireşica O., locuiesc în aceeaşi curte, într-o bucătărie de vară, ambele construcţii fiind realizate în totalitate din lemn, amplasate într-o zonă izolată a satului.

În noaptea de 2 spre 3 februarie 2018, în jurul orei 02.00, Rodian O., de 57 de ani, localnic, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a mers la locuinţa fiicei sale, Ionela N., unde se afla şi soţia sa Cireşica O., cărora le-a cerut să-i mai dea de băut. Fiind refuzat, bărbatul a început să facă scandal, ameninţând că le va părea rău şi afirmând că „dimineaţă o să mă găsiţi mort”.

După aproximativ o oră, în bucătăria de vară a izbucnit un incendiu violent, care s-a propagat la întreaga construcţie, motiv pentru care Ionela N. a sunat la 112.

După stingerea incendiului de către pompieri, printre resturile carbonizate provenite de la bunurile din interior şi pereţii imobilului distrus în totalitate, a fost găsit cadavrul carbonizat al lui Radian O..

Bărbatul era cunoscut ădrept consumator frecvent de băuturi alcoolice, având anterior două tentative de suicid, ultima dată fiind internat în urmă cu aproximativ un an la Spitalul Judeţean Suceava, ca urmare a ingerării voluntare de acid sulfuric. In acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „distrugere”.

Alte ştiri pe această temă:

Tânăr de 22 de ani salvat după ce s-a aruncat de la etaj. Victima se afla sub influenţa substanţelor halucinogene

Fiul cel mare al lui Fidel Castro s-a sinucis. Avea 68 de ani şi suferea de depresie

Cum „a omorât“ presa o doctoriţă de familie din Galaţi. „M-am pomenit în mijlocul unui scandal care-mi afectează viaţa şi cariera“

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană