Tinerii basarabeni care au votat la secţia din Suceava: „Vrem un preşedinte care să tragă la norodul nostru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 600 de moldoveni sunt aşteptaţi să-şi aleagă preşedintele, la Suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac

Moldovenii care s-au prezentat duminica, până în jurul prânzului, la urnele amenajate în incinta Universităţii ”Ştefan cel Mare” din Suceava, au precizat că îşi doresc un preşedinte care să deschidă cât mai larg drumurile către Europa, să apere interesele ţării şi a locuitorilor acesteia.

La Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost amenajată o secţie de votare pentru cetăţenii moldoveni, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Aceasta este amplasată la parterul corpului A, de pe strada Universităţii, cei ce doresc să-şi aleagă preşedintele având posibilitatea de a vota în intervalul 07.00 – 21.00.

Studenţii, elevii, precum şi ceilalţi cetăţeni moldoveni, dornici să-şi aleagă noul preşedinte, vor putea vota cu ajutorul paşaportului, chiar dacă acesta este sau nu valabil. La urne sunt aşteptate nu mai puţin de 600 de persoane.

La secţia de votare amenajată în interiorul campusului universitar din Suceava, cetăţenii moldoveni nu s-au înghesuit la vot. Până pe la ora 11.30, şi-au făcut apariţia timid câteva de persoane. Acestea s-au arătat optimiste cu privire la viitorul ţării lor, spunând că Republica Moldova are nevoie de un preşedinte puternic, a cărui prioritate să fie binele cetăţenilor. Moldovenii doresc ca viitorul preşedinte al ţării să deschidă cât mai larg drumurile către Europa, să apere interesele ţării şi a locuitorilor acesteia.

„Am votat pentru binele nostru, pentru binele cetăţenilor şi a urmaşilor noştri. Vrem un preşedinte care să tragă la norodul nostru, să ne apere interesele şi să reuşească să ne facă un viitor mai bun”, a declarat un tânăr prezent la vot.

O moldoveancă, studentă a Universităţii „Ştefan cel Mare”, a precizat că: „Republica Moldova are nevoie de un conducător puternic, care să pună pe primul loc interesele cetăţenilor. Sperăm că după aceste alegeri prezidenţiale, lucrurile să se aşeze în ţara noastră şi să avem un viitor mai bun”.

Este pentru prima dată din 2000 încoace când preşedintele Republicii Moldova va fi ales direct de cetăţeni şi nu în parlament prin votul deputaţilor, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 16 ani. Alegerile se vor desfăşura în două tururi, în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu va obţine peste 50% din sufragii.

În cursa pentru de preşedinte au intrat nouă candidaţi: Igor Dodon (PSRM), Maia Sandu (candidat comun PLDM, PAS, PPDA), Iurie Leancă (PPEM), Mihai Ghimpu (PLM), Dumitru Ciubaşenco (Partidul Nostru), Ana Guţu (Partidul Unionist „Dreapta“), activista Maia Laguta şi independenţii Valeriu Ghileţchi şi Silvia Radu. Cotaţi cu cele mai mari şanse pentru a ajunge în turul doi sunt socialistul prorus Igor Dodon şi candidata dreptei proeuropene Maia Sandu.

Alte ştiri pe această temă:

Alegeri Republica Moldova. Maia Sandu: Am votat pentru oameni oneşti şi corecţi

Igor Dodon: Astăzi ar putea fi primul şi ultimul tur al alegerilor!

Alegeri Republica Moldova. Moldovenii îşi aleg preşedintele. Peste 730.000 (25,55%) de alegători şi-au exprimat deja opţiunea electorală LIVE BLOG

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent