Taxa prohibitivă care îi determină pe părinţi să îşi lase copiii singuri în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO:newsbucovina.ro

Spitalul Judeţean Suceava le cere părinţilor, chiar şi asiguraţi, câte 70 de lei/zi dacă vor să-i însoţească pe copiii bolnavi în perioada spitalizării, taxa fiind una dintre cele mai mari din ţară.

Gabriel Buliga este tatăl unei fetiţe de 6 ani. Din cauza unor probleme de sănătate, copila a fost internată de două ori anul acesta în secţie de Pediatrie a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, cea mai mare unitate medicală din judeţul Suceava. Mama acesteia nu a lăsat-o singură, ci a însoţit-o. Aşa a constatat că, deşi este asigurată medical, trebuie să plătească o taxă de însoţitor. 

Gabriel Buliga a declarat pentru „Adevărul” că după prima perioadă de spitalizare a plătit 55 de lei/zi, iar după a doua, 70 de lei/zi.

Tatăl susţine că unii părinţi sunt descurajaţi de această taxă şi îşi lasă copiii neînsoţiţi în spital. „Este o nesimţire să plăteşti taxă de însoţitor în condiţiile în care eşti asigurat medical. 70 lei /zi sunt mulţi bani. Din cauza taxei, mulţi părinţi refuză internarea sau internează copii singuri”, opinează Gabriel Buliga.

Deşi legală, este printre cele mai mari din ţară

Taxa de însoţitor are bază legală şi se percepe în cazul copiilor care au vârsta de peste 3 ani. Sunt scutiţi de la plată părinţii ai căror copii sunt cu handicap. 

Problema este că tariful stabilit de Spitalului Judeţean Suceava este printre cele mai mari din ţară. Prin comparaţie, cuantumul taxei pe care o percepe Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi este de doar 25 de lei. 

Managerul Spitalului Judeţean Suceava, Alexandru Calancea, a declarat că taxa a fost majorată anul aceasta pentru că nu puteau fi acoperite altfel cheltuielile unităţii medicale. El a explicat că Spitalul Suceava este COVID şi, în consecinţă, capacitatea de internare a fost redusă la mai puţin de jumătate. „Această taxă acoperă cheltuielile de cazare ale celor care îi însoţesc pe copii, de la lenjeria de pat până la materialele de curăţenie. Înainte de perioada COVID, împărţeam această cheltuială la 1.200 de pacienţi. În perioada COVID, cheltuielile rămân aceleaşi, doar că n-am avut mai mult de 550 de pacienţi. A crescut cheltuiala pe un pat de la 55 la 79 de lei”, a explicat managerul.

El a spus că va propune micşorarea taxei, când spitalul va reveni la capaciatatea de cazare pe care o avea înainte de pandemie.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Incident grav în Marea Neagră. Un avion de atac al Rusiei a tras focuri de avertisment împotriva unui distrugător al Marii Britanii

Preşedintele Iohannis a avizat urmărirea penală a unui fost ministru din Guvernul Cioloş. Ce acuzaţii i se aduc acestuia


 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort