Suceava va înregistra cea mai mare creştere economică din regiunea de Nord Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu publicat zilele acestea de Comisia Naţională de Prognoză arată că judeţele din Regiunea de Nord-Est nu se grăbesc să-şi repună economia pe picioare.

Zona Moldovei îşi menţine, în continuare, statutul de cea mai săracă din ţară. Conform raportului Comisiei, un singur judeţ din zonă va avea o creştere economică semnificativă. Astfel, la nivel naţional, anul acesta creşterea va fi cuprinsă între un minim de 0,6% şi un maxim de 2,5%.
Din judeţele regiunii de Nord Est cea mai mare creştere economică va fi înregistrată în Suceava, respectiv 1,6%.

La Iaşi şi la Botoşani creşterea va fi de 1,1%, la Neamţ de 1,4%, la Bacău de 1,2%, în timp ce Vasluiul se situează pe ultimul loc cu 1%. Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză, până în anul 2014 salariul mediul net în zona Moldovei va ajunge la 1.475 de lei, faţă de 1.288 cât este în prezent.

„E o gogoriţă că România a ieşit din criză!“. Aceasta este opinia specialiştilor ieşeni în economie, care susţin că de la declaraţii privind depăşirea perioadei de dificultăţi financiare şi până la fapte concrete este drum lung. „Nu se iese din criză când se dă un comunicat. Noi nu trebuie să ieşim teoretic, ci practic“, spune economistul Vasile Cocriş.

Prognoza pe care acesta o oferă este de minim jumătate de an. „Economia nu dă semnale pozitive peste noapte. Va mai trece măcar jumătate de an, un an, până pornesc motoarele“, spune acesta. Soluţia sa pentru o ieşire din perioada de dificultăţi financiare este repornirea creditării şi o mai mare relaxare a condiţiilor impuse de bănci. „Consumul nu trebuie gâtuit. Trebuie o dezgheţare a relaţiilor cu băncile, a finanţării, trebuie reduse dobânzile la credite“, spune Cocriş.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Liberalii și-au ales candidatul pentru Primăria Capitalei, după o ședință tensionată
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Premierul Ilie Bolojan, vizită la un producător român din industria alimentară. „Ei sunt coloana vertebrală a economiei româneşti!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian