Suceava: Un elev a ajuns la urgenţe după ce a fost lovit de un coleg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a avut loc în curtea liceului Samuil Isopescu din localitate. Copilul se află internat pe secţia chirurgie infantilă cu traumatism cranio-cerebral, medicii arătându-se pozitivi în ceea ce priveşte starea de sănătate a acestuia. Directorul şcolii a înfiinţat o comisie de cercetare pentru a stabili derularea faptelor.

Cristian Carp în vârstă de 17 din comuna Bosanci, ani a ajuns ieri la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava după ce Marcel, un coleg de clasă l-a lovit cu pumnul în cap. În urma investigaţiilor, medicii suceveni i-au pus diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut prin agresiune fizică, comoţie cerebrală“. Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Tiberiu Brădăţan a declarat că pacientul este conştient şi că în prezent se află internat pe secţia chirurgie infantilă, urmând a fi externat vineri, dacă nu vor apărea complicaţii.

Se pare că cearta celor doi elevi a avut loc ieri în jurul orei 11.00 în pauza dintre ore şi a degenerat după ce Cristian i-a rupt lui Marcel o braţară din cauciuc pe care acesta o primise de la o fată. Enervat de faptul că nu putea să mai returneze brăţara, Marcel l-a lovit cu pumnul în cap pe colegul său, acesta dezechilibrându-se şi căzând.
Cristian Carp a rămas în continuare la cursuri iar după o oră, constatând că are ameţeli, s-a dus acasă unde a anunţat-o pe mama sa despre incident, care speriată a sunat la 112. „Tremura de nu ştiam ce să fac, mă temeam că nu mai vine salvarea“, a declarat Aneta Carp, mama copilului.

Directoarea liceului Samuil Isopescu, Mihaela Melinte a declarat că are cunoştinţă despre eveniment şi a constituit o comisie de cercetare la nivel de şcoală pentru a stabili condiţiile în care a avut loc cearta. Aceasta a menţionat că toţi colegii prezenţi au completat declaraţii anonime în care au precizat cum s-au derulat faptele, urmând ca în cursul zilei de marţi să se ia o decizie în cadrul unui consiliu profesoral, privind sancţiunile care se pot aplica în acest caz.
„Din câte am înţeles, Cristian a fost internat cu probleme la cap în clasa a opta şi din ce ne-a spus mama sa, el a început să aibă un temperament coleric chiar din acea perioadă. Aşteptăm de la ea să ne prezinte şi nouă diagnosticul care i s-a pus atunci“, a mai adăugat Mihaela Melinte.

Dirigintetele clasei, care se află în comisia la nivel de şcoală de cercetare a cazului, a declarat că aparent a fost o altercaţie nevinovată care nu reflectă realitatea situaţiei. „Marcel este şeful clasei şi este un elev foarte bun. În ceea ce-l priveşte pe Cristian, acesta a mai avut şi alte altercaţii în trecut, provocate chiar de el“, a mai spus acesta.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, inspectorul şef Gabriel Panţiru a declarat că până în prezent mama copilului nu a depus plângere penală, fiind anunţată că are două luni de zile să se hotărască.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană