Studenţii suceveni ar putea plăti taxe mai mari cu 10%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia, Silvicultura şi Sportul sunt cele mai scumpe facultăţi din Suceava. Universitatea „Ştefan cel Mare“ pune la dispoziţia candidaţilor 61 programe de studii, dintre care 25 sunt autorizate provizoriu, restul de 36 fiind acreditate.

Universitatea „Ştefan cel Mare“ Suceava menţine deocamdată taxele de şcolarizare pentru anul universitar următor, în lipsa unor prevederi clare cu privire la alocaţia bugetară pentru studenţi. Intenţia este de a majora taxele cu circa 10%, din cauza situaţiei financiare.

„Teoretic, ar trebui majorate taxele de şcolarizare, dar facem acum un studiu să vedem gradul de suportabilitate al oamenilor. O majorare de 10% ar fi rezonabilă, însă totul depinde de finanţarea pe care o vom primi de la Ministerul Educaţiei, pentru că risc să dau mai mulţi studenţi pe locuri cu taxă“, a declarat Adrian Graur, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare“ Suceava. 

Elevii de clasa a XII-a îşi fac planuri cu privire la facultatea pe care vor să o urmeze de luni bune, alţii urmează să se decidă după ce se vor vedea cu diploma de bacalaureat în mână. Un criteriu important în alegerea facultăţii este taxa de şcolarizare, pentru cei care nu au medii destul de mari să poată spera la un loc bugetat, dar nu numai.

„Dacă nu prind un loc fără taxă renunţ anul acesta la facultate. Voi încerca la anul şi până atunci o să mă angajez şi poate strâng bani şi de taxă“, ne-a spus Iulia Sabin, elevă în clasa a XII-a.

Citiţi şi: Liceeni admişi pe locuri fără taxă la Universitatea Suceava

Suceava: Jumătate dintre absolvenţii USV profesează meseria învăţată

2.200 lei, cea mai mare taxă la licenţă

Conform taxelor în vigoare, cele mai scumpe sunt facultăţile de Silvicultură, Educaţie Fizică şi cea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, care practică o taxă de şcolarizare de 2.200 lei/an pentru studiile de licenţă. La facultăţile de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Inginerie Alimentară şi Ştiinţele Educaţiei taxa este de 2.000 lei.

Pentru specializările din cadrul Facultăţii de Istorie studenţii achită în prezent suma de 1.850 lei pe an, iar pentru cele de la Geografie taxa este de 2.000 de lei pe an.

La Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor taxele sunt de 1.600 lei, singura specializare taxată cu 2.000 de lei pe an fiind cea de Calculatoare. Cea mai mică taxă este, în continuare, la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, unde studenţii plătesc 1.600 lei indiferent de specializare. Aplicând majorarea de 10%, taxele ar urma să crească cu 160-220 lei.

„Vrem să vedem ce pretenţii ne impun cei de la Ministerul Educaţiei. Taxa ar trebui să fie ¾ din alocaţia bugetară, care nu ştim cât va fi pentru anul viitor. Fie mărim taxa, fie renunţăm la ea“, ne-a spus Mircea Diaconu, decanul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării Suceava.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită