Sfârşitul tragic al fiilor lui Cuza: unul s-a sinucis din dragoste, iar celălalt a murit din cauza problemelor cardiace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi fii ai lui Alexandru Ioan Cuza au murit de tineri. FOTO www.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza a avut doi fii împreună cu amanta sa Maria Obrenovici, care au fost adoptaţi de soţia domnitorului, doamna Elena. Dacă Alexandru, fiul cel mare, a murit din cauza problemelor la inimă la vârsta de 25 de ani, Dimitrie s-a sinucis, după ce familia s-a opus relaţiei pe care o avea cu o servitoare.

Născut la data de 20 martie 1820, la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza a devenit unul dintre cele mai importante personaje din istoria ţării noastre. El a fost primul domnitor al Pricipatelor Unite şi al statului naţional România. Cuza s-a căsătorit în anul 1844 cu soţia sa Elena Rosetti, care se înrudea cu neamul Sturdzeştilor, al Balşilor şi al Cantacuzinilor.

Doamna Elena nu a putut să-i dăruiască copii domnitorului Cuza, determinându-l pe acesta să aibă o atitudine rece faţă de ea. Alexandru Ioan Cuza alegea să-şi petreacă timpul departe de soţia sa, alături de prieteni, la petreceri care mai de care mai scandaloase. Domnitorul nu era băutor, însă fuma foarte mult şi consuma exagerat de multă cafea.

„Fiind din fire nestatornic, şi dragostea ce o purta soţiei se risipi în localurile de petrecere unde îţi înstrăina rând pe rând proprietăţile, ruinându-şi sănătatea. Cum era veşnic hărţuit de datornici, căsnicia lor se destrăma într-un lung şir de suferinţe pentru soţie”, arată Lucia Borş în cartea „Doamna Elena Cuza”.

La una dintre petrecerile la care a participat, Alexandru Ioan Cuza o întâlneşte pe Maria Catargiu Obrenovici fiica boierului Costin Catargiu şi fosta soţie a principelui sârb Milos Obrenovici. Având o frumuseţe rară, aceasta reuşeşte să-l cucerească rapid pe domnitor, aventura dintre cei doi nefiind un secret pentru nimeni. Relaţia extraconjugală avută de Cuza nu a fost benefică pentru el, oamenii politici alegând să se îndepărteze de el şi să-l oblige să abdice la data de 11 februarie 1866.

Iubirea dintre Cuza şi Maria Obrenovici a dat naştere la doi fii, Alexandru (1864 – 1889) şi Dimitrie (1865 – 1888), care s-a sinucis. Cei doi au fost adoptaţi de către doamna Elena, soţia lui Alexandru Ioan Cuza, care i-a crescut ca şi cum ar fi fost copiii ei, oferindu-le dragostea sa maternă.

Cei doi urmaşi ai domnitorului Cuza au avut un destin trist. Dimitrie s-a sinucis din cauza unei decepţii în dragoste, iar Alexandru a decedat în urma unor probleme avute la inimă.

După moartea lui Alexandru Ioan Cuza (1873), doamna Elena şi cei doi fii adoptivi s-au mutat în Palatul de la Ruginoasa, cumpărat de domnitor la începutul anului 1862. Elena Cuza a avut încă din prima noapte petrecută la Ruginoasa un presentiment cum că ceva rău ar urma să se întâmple şi din prisma faptul că pe scările palatului a fost omorât Sandulache Sturdza, fiul boierului Costache Sturdza.

Dimitrie Cuza a făcut studiile la Paris, iar în anul 1885 s-a întors acasă la Ruginoasa. El s-a îndrăgostit de una dintre servitoare, însă Elena Cuza nu era de acord cu relaţia dintre cei doi, astfel că a alungat-o pe tânără de la palat.

„Elena Cuza nu a acceptat relaţia dintre Dimitrie şi tânăra servitoare. Între cei doi au avut loc mai multe certuri, iar în anul 1888, fiul domnitorului Cuza s-a sinucis împucându-se cu un pistol, în camera sa de la parterul Palatului de la Ruginoasa”, a arătat istoricul sucevean Ilie Gliga.

Nu trecuse un an de când doamna Elena l-a îngropat pe fiul său mai mic că în 1890 moare şi Alexandru, din cauza unor probleme cardiace. Acesta se afla în Spania, unde trebuia să ia parte la o nuntă. Alexandru Al. Ioan Cuza era căsătorit de puţin timp cu Maria Moruzi, fiica unui important boier. După ce fiul cel mare al domnitorului Cuza a decedat, Maria Moruzi a rămas la Ruginoasa, unde şi-a trăit viaţa alături de Ionel I.C. Brătianu, fiul lui Ion C. Brătianu, unul dintre oamenii politice care au complotat pentru a-l obliga pe Cuza să abdice.

Alte ştiri pe această temă:

Povestea tulburătoare a nopţii petrecute de Alexandru Ioan Cuza într-un han din Deva, înainte de a pleca în exil

Cum l-au întâmpinat buzoienii pe Cuza în 1859: „torţe aprinse, globuri luminoase“

Originea lui Cuza, revendicată de două oraşe din Vaslui. De ce ar fi minţit domnitorul despre locul naşterii

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie