Secretele murdare din spatele mirosului pestilenţial care s-a abătut peste Suceava. De ce sunt plimbate prin oraş trei tone de fecale descompuse

Oraşul Suceava este învăluit de două luni de zile într-un miros insuportabil. Iniţial, municipalitatea a acuzat canalizarea oraşului, dar comisarii Gărzii de Mediu Suceava au demontat minciuna la jumătatea lunii aprilie.

Era vorba despre 3.000 de tone de nămol, mai precis fecale fermentate, provenind de la o staţie de epurare inaugurată cu mare fast în 2011. Investiţia a costat 14 milioane de euro, majoritatea din fonduri europene.

Întrebarea cheie este cum se poate ca tocmai scopul staţiei, acela de a epura apele uzate şi de a „recondiţiona“ reziduurile, n-a fost îndeplinit. Până în acest moment, nu s-a găsit o soluţie de îndreptare a situaţiei şi niciun vinovat. Mai mult, constructorul, firma spaniolă Dytras SA, a intrat recent în faliment şi este aproape imposibil de tras la răspundere.

Locuitorii oraşului sunt însă revoltaţi şi se tem chiar că s-ar putea îmbolnăvi. „Am constatat că există un disconfort, dar nu putem vorbi de poluare. Nimeni nu se îmbolnăveşte de la miros“, a răspuns Adriana Iordache, şefa Gărzii de Mediu Suceava.

Proiectul, greşit de la bun început

Spaniolii de la Dytras au câştigat în decembrie 2007 o licitaţie organizată de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice pentru modernizarea staţiei de epurare din municipiul Suceava, construită la începutul anilor '70, valoarea lucrărilor fiind de 13,66 milioane de euro. Conform contractului, Dytras s-a ocupat atât de proiectare cât şi de execuţie.

Spaniolii au pornit cu stângul chiar de la început. Prin proiect au propus realizarea a două linii tehnologice, una pentru tratarea apei uzate şi una pentru reţinerea nămolului, un compus format din toate elementele care afectează calitatea apei şi care nu poate fi deversat în râul Suceava.

Proiectul prevedea ca nămolul rezultat să fie folosit ca îngrăşământ natural în agricultură. Problema este că România n-are o legislaţie care să accepte folosirea nămolului biologic în agricultură, dar prevederea din proiect a fost bine primită la Comisia Europeană, pe principiul „Să fie eco!“, şi a fost trecută cu vederea inclusiv de către beneficiarii lucrării, ACET SA, operatorul regional de servicii de apă din judeţ, societate aflată în subordinea Primăriei Suceava.

În intervalul de doi ani, oficialii ACET n-au reuşit să găsească niciun agricultor dispus să-şi îngraşe terenurile cu fecale „recondiţionate“, astfel că nămolul s-a acumulat până ce a dat pe dinafară. „Noi am gândit o strategie pentru utilizarea nămolului în agricultură. Chiar dacă miroase, ca fertilizator este incomparabil cu un îngrăşământ chimic, mult mai complex şi mai sănătos. Nu s-a putut pentru că nici până acum nu a fost armonizată legislaţia românească cu cea europeană. Zilnic se acumulează 24 de tone de nămol. Noi l-am depozitat pe nişte platforme de uscare“, a explicat Ion Postolache, directorul de programe cu finanţare externă de la SC ACET SA Suceava.

Şefii ACET au găsit atunci şi soluţia de compromis: scormonirea reziduurilor. Acest lucru s-a întâmplat odată cu decizia de a transporta deşeurile pe locul fostului combinat de hârtie al Sucevei. Practic, mirosurile pestilenţiale au început de atunci să aibă două surse. Printr-o nouă soluţie de compromis, nămolul a început să fie transportat de zilele trecute în groapa de zgură a centralei electro-termice, la 5 kilometri de Iulius Mall, în urma unui „aviz verbal“, după cum s-a exprimat şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava. Şi această soluţie s-a dovedit a fi una proastă. Garda de Mediu Suceava a primit deja plângeri de la locuitori din satul Tişăuţi, situat în apropiere de locul unde a fost acum depozitat nămolul.
   
Constructorul a dat faliment

A doua mare eroare a proiectului este aceea că a fost recepţionat fără realizarea testului de anduranţă, o perioadă de 28 de zile prevăzută în contract, în timpul căreia staţia să lucreze permanent, iar constructorul să ajusteze parametrii de funcţionare conform specificului local al apelor uzate. Programat iniţial pentru toamna anului 2012, testul a fost amânat la solicitarea spaniolilor.

La începutul anului 2013, firma Dytras a intrat în faliment şi nu a mai răspuns solicitărilor companiei ACET. Municipalitatea se chinuie în van să recupereze o garanţie de 1,3 milioane de euro, depusă de firma Dytras într-o bancă spaniolă. „Am cerut executarea scrisorii de garanţie ca să putem rezolva lucrurile acolo. Se pare ca sunt şi aici probleme. Am vorbit şi la Ministerul Fondurilor Europene, şi la Ambasada României din Spania, dar se pare că şi banca are ceva probleme financiare. Nu ştim deocmandată dacă şi când vom primi banii“, a spus Ion Lungu, primarul Sucevei.

Constructorul, plătit la zi

Deşi staţia nu funcţionează în parametri normali, constructorul şi-a primit aproape toţi banii. Din cei 13,66 milioane de euro, Dytras mai are de încasat doar o factură de 346.000 de euro. Suma reţinută la plată de ACET nu poate acoperi valoarea lucrărilor necesare pentru rezolvarea situaţiei. Acum, cei de la ACET Suceava încearcă să obţină o nouă finanţare din fonduri europene pentru ceea ce trebuia prevăzut în proiect de la bun început: o staţie de deshidratare, în care se neutralizează mirosurile neplăcute printr-o serie de reacţii chimice. În cel mai bun scenariu, staţia ar putea fi funcţională peste trei ani. Şefii ACET au primit ultimatum de la Garda de Mediu Suceava ca, până cel târziu la 14 iunie, să prezinte o soluţie tehnică prin care să elimine problema mirosului.

„Lucrările le-am făcut, nu lipseşte nicio piesă, dar nu scot parametrii“, a afirmat fostul viceprimar Viorel Seredenciuc, cel care s-a ocupat de coordonarea proiectului.