Proaspătul teatru înfiinţat la Suceava vrea să investească 50.000 de euro într-o piesă ce va fi montată în premieră în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
50.000 de euro investiţi într-o piesă ce va fi montată în premieră în România. FOTO Dănuţ Zuzeac

Teatrul „Matei Vişniec” din municipiul Suceava nici bine nu a fost înfiinţat că deja trezeşte discuţii cu privire la banii alocaţi de conducerea instituţiei pentru montarea unui spectacol ce va avea premiera la începutul lunii decembrie.

Piesa, „Tigrul din oraşul nostru”, scrisă de Gianina Cărbunariu, este o ficţiune realizată pe baza documentării asupra unui eveniment real. Acest spectacol nu a mai fost montat niciodată în România.

Spectacolul, ce va fi prezentat la Suceava, este în regia lui Bobi Pricop, un tânăr regizor român care a pus în scenă mai multe spectacole la teatre din Bucureşti şi din ţară. Din distribuţie fac parte patru tineri actori ai teatrului sucevean: Diana Lazăr, Cătălin Mândru, Cosmin Panaite şi Clara Popadiuc.

Scenografia este realizată de Adrian Damian, câştigător în acest an al Premiului UNITER pentru cea mai bună scenografie, pentru spectacolul „Cântăreaţa cheală”, montat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Pentru punerea în scenă a acestei piese de teatru a fost aprobat un buget de aproximativ 50.000 de euro, din care, conform directoarei Carmen Veronica Steiciuc, 29.000 de euro vor fi alocaţi pentru decoruri, costume şi recuzită. O mare parte din aceşti bani este alocată închirierii unor ecrane şi aparaturii necesare pentru realizarea unor holograme.

Teatrul „Matei Vişniec” Suceava este finanţat în totalitate din fondurile oraşului, bugetul instituţiei aprobat întreg anul 2016 ridicându-se la aproximativ 330.000 de euro, bani pe care teatrul îi are la dispoziţie pentru toate nevoile sale.

 „Decizia a fost luată prin concursul Membrilor Consiliului Artistic, iar sugestia a venit din partea domnului Matei Vişniec, întrucât această piesă a Gianinei Cărbunariu, care în România nu a mai fost montată”, a declarat Carmen Veronica Steiciuc, directoarea teatrului sucevean, care consideră că suma alocată pentru piesa „Tigrul din oraşul meu” nu este una foarte mare.

Piesa Geaninei Cărbunariu a fost prezentată la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon însă cu un decor extrem de simplu, minimalist. Au fost folosite cinci scaune, un birou, un zid din carton, iar costumele actorilor au fost unele cât se poate de obişnuite.

Alte ştiri pe această temă:

Pe lângă cinematograf, sucevenii sunt “ameninţaţi“ că vor avea şi teatru

„Trenul de noapte”, un spectacol în spaţii neconvenţionale organizat de Teatrul „Matei Vişniec” din Suceava

„Zilele Matei Vişniec“, în şapte oraşe din Bucovina

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare