Primăria Suceava continua să fie „sponsorul” principal al bisericilor din Suceava, care au primit în acest an peste 2,6 milioane de lei de la bugetul local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Suceava continuă să finanţeze unităţile de cult din oraşul reşedinţă de judeţ, după ce în ultimii 11 ani a oferit bisericilor circa 3,6 milioane de euro. Dacă în februarie 15 lăcaşuri de cult din Suceava au primit de la bugetul local 1,6 milioane de lei, în luna aceasta a venit rândul altor opt biserici de a le fi alocată suma totală de un milion de lei. Banii ar urma să fie folosiţi la tot felul de reparaţii.

Consiliul Local Suceava a aprobat două proiecte de hotărâre privind funcţionarea relaţiei cu unităţile cultelor religioase recunoscute în România, precum şi privind alocarea unor sume din fondul de rezervă bugetară, din bugetul autorităţii locale, care va trece din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia aurorităţilor locale, către  capitolul “Cultură, recreere şi religie”, respectiv la subcapitolul “alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei” – alte cheltuieli – susţinerea cultelor. Din fondul de rezervă bugetară vor fi alocaţi, în baza votului consilierilor locali, 1,336 milioane de lei.

Această sumă se adaugă celei deja alocate la precedenta şedinţă de consiliu local. In şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii februarie 2016 a fost votat un proiect de hotărâre privind alocarea de fonduri la unităţile de cult, care va fi mult sub aspiraţiile bisericilor. În ceea ce priveşte o solicitare de 20 de milioane de euro venită pentru Catedrală, din care 15 milioane de euro destinaţi realizării unei parcări subterane, primarul Ion Lungu şi-a prezentat regretul că, nefiind bine informat, a prezentat acum o lună solicitarea într-un mod exagerat.

El a spus atunci că va propune pentru un număr de 40 de unităţi de cult din oraşul Suceava  suma de 4,46 milioane de lei care să fie alocată din bugetul public al municipiului Suceava unităţilor de cult din municipiu. Sumele cele mai mari propuse a fi aprobate de consilierii locali pentru unităţile de cult sunt destinate reconstruirii sediului Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care a fost mistuit de un incendiu acum un an – 500 mii de lei; aceeaşi sumă pentru Catedrală pentru pregătirea picturii şi sistematizării interioare şi exterioare, 500 mii de lei la Filadelfia, unde este problema de finaţare a şcolii de acolo.

 „Sunt bani alocaţi şi celorlalte unităţi de cult, după ponderea pe care o au pentru că sunt din toate confesiunile. Tuturor celor care ne-au solicitat sprijinul le acordăm câte o sumă de bani”, a declarat primarul Ion Lungu. El a precizat atunci că, faţă de anul trecut,  când pentru culte au fost acordate 3,936 milioane de lei, “suma din acest an va fi mai mare cu 10%”.

De menţionat că, separat de suma alocată în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii februarie, consilierii locali suceveni au votat încă un supliment  de 1,336 milioane de lei pentru lăcaşurile de cult din municipiul Suceava.

Alte ştiri pe această temă:

Pretenţie-record a Bisericii Ortodoxe la Suceava: 15 milioane de euro solicitate primăriei pentru o parcare subterană

Primăria din Suceava a oferit peste 3,6 milioane de euro bisericilor din oraş. 15 lăcaşe de cult au fost sprijinite cu bani de municipalitatea suceveană

După Revoluţie, bisericile s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie în Suceava. Numărul lor a crescut de la 15 la 56, în doar 25 de ani

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor