Primăria de la ţară devenită trambulină pentru funcţii la oraş. Cazul chelneriţei de la Apele Române nu este unic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la sânga la dreapta, primarul Virgil Saghin, comisarul Constantin Titianu şi fosta ospătăriţă Simona Iancu FOTO: colaj Oana Şlemco

Cu o lună înainte de a o angaja pentru trei zile pe fosta chelneriţă Simona Iancu, Primăria Vatra Moldoviţei l-a angajat pe un post de inspector la Starea Civilă pe fostul consilier judeţean PNL, Constantin Titianu, detaşat  după o lună la şefia Comisariatului de Protecţie a Consumatorilor Suceava.

În luna noiembrie a anului trecut, Primăria Vatra Moldoviţei a scos la concurs un post de inspector la Compartimentul de Stare Civilă şi Resurse Umane. Contactat telefonic, primarul PNL al comunei, Virgil Saghin, a declarat că procedura de recrutare a fost respectată în totalitate.

Concursul a fost câştigat de fostul consilier PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Constantin Titianu, care locuieşte în oraşul Dolhasca la o distanţă de aproape 100 de km de Vatra Moldoviţei.

Întrebat dacă a făcut naveta în perioada în care a fost salariat al instituţiei din zona de munte, Constantin Titianu a spus că a stat în gazdă la un prieten. „Am găsit anunţul de angajare pe internet. M-am prezentat la concurs”, a declarat Titianu.

Amicul în cauză l-a găzduit pe fostul consilier judeţean pentru o lună de zile. Ulterior, inspectorul a fost detaşat în funcţia de comisar-şef  al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava. 

Întrebat de reporterul „Adevărul” dacă în momentul în care a ocupat postul de inspector la Starea Civilă de la Primăria Vatra Moldoviţei ştia că va ajunge şef la CJPC, Constantin Titianu a declarat că nu a ştiut. A aflat ulterior de această oportunitate. 

Primăria Vatra Moldoviţei a devenit un fel de trambulină pentru cei care vor să ocupe funcţii în alte instituţii publice.

În luna decembrie a anului trecut, alesul local Virgil Saghin o angajează prin dispoziţie de primar pe fosta chelneriţă Simona Iancu, pe postul de administrator public al localităţii. Contractul de muncă a fost încheiat pe data de 16 decembrie, iar tânăra a fost transferată la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad pe 21 decembrie. Ţinând cont că în perioada menţinată a fost şi un weekend, putem spune că Simona a ocupat postul pentru doar 3 zile.

Este, totuşi, greu de înţeles de ce a decis primarul să aprobe cererea de detaşare depusă de Apele Române pentru angajata Simona Iancu în condiţiile în care susţine că avea nevoie de administrator public. Legislaţia îi permitea să şi refuze detaşarea. 

Apoi, este greu de înţeles de ce a părăsit Simona postul de administrator public al primăriei Vatra Moldoviţei. În primul rând, domiciliul său, potrivit primarului, este în Câmpulung Moldovenesc, la o aruncătură de băţ de primăria unde a lucrat timp de trei zile. 

Şi, în al doilea rând, ca administrator public al comunei, Simona avea un salariu decent. Doar salariile primarului şi viceprimarului pot depăşi, potrivit legislaţiei, leafa administratorului public. Pe de altă parte, potrivit articolului 47 al Legii 53/2003, Codul Muncii, „pe perioada detaşării, salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detaşarea, fie de angajatorul la care este detaşat”. 

În aceste condiţii există posibilitatea ca Simona să aibă un salariu mai mare decât colegii săi de la Apele Române, încadraţi pe posturi similare. 

Investigaţia care demonstrează cât de politizate sunt instituţiile statului

Jurnaliştii de la „Recorder” au făcut noi dezvăluiri despre angajările care se fac în instituţiile statului, descoperind de această dată o ospătăriţă din Iaşi, care a ajuns inginer la Apele Române.  Chiar dacă are studii superioare în domeniul Chimiei, Simona Iancu nu a reuşit să răspundă unor întrebări simple, pentru un inginer care ar trebui să salveze România de inundaţii.

Tânăra nu ştie care este unitatea de măsură a debitului de apă, care mal este stângul şi care e dreptul sau după ce lege funcţionează Administraţia Naţională Apele Române.  Directorul ABA Prut - Bârlad, Petru Avram, a declarat  că  treaba tinerei detaşate este să primească date din teren, să le introducă în sistem şi să le trimită altora. 

Nu este treaba ei să ştie detalii tehnice, de ele se ocupă echipele şi responsabilii de la faţa locului, a ţinut să precizeze Avram. Neştiinţa tinerei angajate a fost scoasă la iveală de Gabi Musteaţă, , director tehnic la Apele Române, ABA Put-Bârlad, care pentru „tupeu” a fost pur şi simplu înlăturat din funcţie. Metoda, una subtilă: desfiinţarea postului.  

„Colegii au întrebat-o: <>, întrebare la care ea a răspuns că a lucrat cinci ani la master. Totuşi, cam mult cinci ani pentru master. De fapt, ea lucrase la un club care se numea aşa”, a declarat Gabi Musteaţă.

Şeful ABA o apără pe tânăra angajată Situaţia nu l-a impresionat pe şeful ABA Put-Bârlad, care o apără pe tânăra angajată. „Domnul director care a făcut acest lucru (n.r. Gabi Musteaţă, care care a intervievat-o pe Simona Iancu) este puţin subiectiv, pentru că a umilit-o în faţa celorlalţi colegi. Fata mi-a spus că a fost hărţuită şi umilită”, a declarat Petru Avram, director ABA Prut - Bârlad. 

Gabi Musteaţă i s-a opus lui Avram când acesta i-a cerut să o pregătească, spunând că el nu face meditaţii pentru clasele 1-4 şi pentru noţiuni care se învaţă la gimnaziu. Întâmplător sau nu, ulterior postul lui Gabi Musteaţă a fost desfiinţat, iar pe data de 8 februarie este ultima sa zi la departamentul care coordonează apărarea împotriva inundaţiilor Administraţia bazinală ABA Prut - Bârlad acoperă şapte judeţe, iar zona este printre cele mai afectate de inundaţii din toată ţara. Simona Iancu a fost angajată la dispecerat, în cadrul Serviciului de Apărare Împotriva Inundaţiilor.   

Vă recomandăm şi:

Transbucegi, închis în urmă cu o săptămână din cauza unei avalanşe, a fost redeschis

300.000 de euro daune morale pentru un sculptor al cărui braţ a fost mutilat în urma unui accident 

Mai multe pentru tine:
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Zodiile care vor da nas în nas cu fericirea în această toamnă. Acești nativi vor plânge de bucurie
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea critică Bruxelles-ul în privința strategiei privind egalitatea LGBTQ+: „Copiii nu își pot alege genul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Patru bărbați din Republica Moldova vor fi judecați la Paris pentru inscripționarea unor mesaje jignitoare despre războiul din Ucraina
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Maria Buză are un meniu de poveste. Actrița mănâncă o dată pe zi: „Dacă este curat prin frigider, rămân nemâncată”