Presupusul pedofil care le-a făcut propuneri indecente elevelor de gimnaziu din Suceava este un fost apărător al legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul care a scris mesaje obscene şi le-a făcut propuneri indecente elevelor din Suceava este un fost apărător al legii. În prezent, el se află internat în secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava, unde i se face o expertiză medicală, pentru a se stabili dacă are  discernământ.

Presupusul pedofil are 40 de ani şi, la începutul anilor '90, a fost angajat al Corpului Gardienilor Publici din Suceava, fiind concediat în urma unui scandal de înşelăciune. Timp de câţiva ani, individul care este originar din comuna Udeşti a fost angajatul unei firme de pază şi de protecţie. De ceva vreme, bărbatul nu mai lucrează. 

Fostul gardian public îşi făcea veacul prin zona centrală a Sucevei şi scria mesaje obscene pe băncile de pe esplanada Casei de Cultură, adresate atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Poliţiştii locali au început să-l monitorizeze în luna septembrie a acestui an, după ce au primit semnale că le dădea târcoale fetelor de gimnaziu şi de liceu. El a scris mesaje obscene şi în preajma şcolilor. Unul dintre mesaje le era adresat „fetelor virgine, care vor să întreţină perversiuni sexuale” cu el. Un alt mesaj vulgar a fost adresat homosexualilor: „Accept gay să mă su**”.

La începutul acestei săptămâni, inividul a fost amendat de Poliţia Locală pentru că a sustras 15 metri de cablu de la instalaţia electrică din centrul oraşului. La sediul Poliţiei Locale, individul a recunoscut că este autorul mesajelor vulgare, dar a spus că nu a făcut decât să-şi prezinte oferta de muncă. El susţine că oferă servicii sexuale contracost.

Pentru că existau suspiciuni şi unele probe cu privire la comportamentul deviant al suspectului, poliţiştii locali l-au predat Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Numai că, în scurt timp, oamenii legii l-au pus în libertate. Ajuns, din nou, în centrul oralului, obsedatul sexual i-a ameninţat pe poliţiştii locali şi s-a manifestat agresiv. Aşa a ajuns să fie internat în secţia de Psihiatrie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete