Preotul Dinu Airinei, despre Paştele fără Lumina Sfântă de la Ierusalim: „Bucuria s-o simţim înăuntrul nostru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul Dinu Airinei, de la Biserica „Sfânta Vineri” din Suceava, opinează că anul acesta românii  se vor bucura în intimitate de Învierea Domnului Iisus Hristos. El a declarat, pentru un post local de radio din Suceava, că de Paşte „Nu mai judecăm, iertăm pe toată lumea”.

Într-o intervenţie telefonică la Radio Top, întrebat dacă în această perioadă complicată primeşte multe telefoane de la enoriaşi, părintele Airinei a declarat: „Da, lumea sună fiindcă nu ştie cum să se comporte. Din păcate, am ajuns în situaţia în care noi suntem mai mult legaţi de partea materială, fizică, a trăirii spirituale”.

Preotul Dinu Airinei arătat că românii pot simţi bucuria Paştelui chiar dacă nu primesc Lumina Sfântă de la Ierusalim.

„Deci noi trebuie să ne întoarcem în noi acum... Dacă oamenii ar înţelege mai bine valoarea jertfei preţioase aduse de Mântuitorul Isus Hristos prin moartea Lui pentru cei păcătoşi, atunci ar preţui pe deplin pe cei credincioşi în ochii tuturor... Nu-şi dau seama de dimensiunea preţului jertfei lui Hristos şi ei se localizează pe partea aceasta fizică şi materială... Lumina de la Ierusalim (n.r. - care anul acesta nu poată fi adusă la Suceava), parcă pînă acum dacă nu o aveai nu era Paştele... Erau părinţi înduhovniciţi care nu s-au împărtăşit că erau de 47 de ani în pustie. Asta înseamnă că nu au căpătat darul lui Dumnezeu şi darul mântuirii? Putem să ne bucurăm şi în intimitatea noastră de Mântuitor. Luăm anafură, luăm agheasma mare cu împărtăşanie. Chiar şi atunci putem să ne bucurăm şi putem suplini cu adevărat jertfa lui Hristos... Bucuria s-o simţim înăuntrul nostru”, a spus preotul.

Părintele Dinu Airinei a arătat că Paştele este o perioadă a iertării. ”Putem să dăm vina, să condamnăm statul, pe conducători... Nu se cade acum în momentul ăsta când suntem pregătiţi pentru Învierea Domnului Isus Hristos să avem sentimentele astea în sufletul nostru. Nu mai judecăm... Acum iertăm pe toată lumea... Şi atunci îl poţi primi pe Domnul Isus Hristos cu sfânta împărtăşanie prin anafură şi agheasma mare şi cu bucuria Luminii pe care o aprinde fiecare în casa lui şi se bucură cu cel de lângă el”, a arătat preotul. Părintele Dinu Airinei a încheiat spunând: „Asta e valoarea Învierii!”.

Anul acesta, sucevenii din zona carantinată nu vor primi Lumină Sfântă de la Ierusalim. Lumina pascală nu va fi împărţită oamenilor de către preoţi sau voluntari ai parohiilor.


 

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile