Povestea moldovenilor care au ajuns nobili austro-ungari, apoi au fugit în Germania şi în Canada din cauza persecuţiilor comuniştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia de boieri Wassilko de Serecki provine din Bucovina. Membrii acestei familii au devenit nobili ai Imperiului Austro–Ungar, obţinând funcţii politice importante în cadru imperiului. După cel de-al Doilea Război Mondial, persecuţiile comuniştilor i-au făcut pe membrii familiei Wassilko să plece în Germania şi Canada.

Familia Vasilco este o familie de boieri moldoveni proveniţi din Bucovina care îşi are rădăcinile în Rusia. În perioada în care Bucovina a devenit teritoriu al Imperiului Habsburgic, numele familiei Vasilco a fost schimbat în Wassilko de Serecki, iar membrii ei au devenit nobili numiţi conţi. ”Chiar dacă au fost numiţi conţi ai întregului imperiu austriac, membrii familiei Wassilko de Serecki au apărat interesele românilor, ei simţind în continuare că sunt parte al acesui popor”, a declarat istoricul Ilie Gliga.

Apariţia familiei în Moldova coincide cu descălecatul lui Pancu, în satul ce în prezent se numeşte Panca şi este parte a regiunii Cernăuţi, din nordul Bucovinei. Conform istoricului Teodor Bălan, cel mai mic dintre copii lui Pancu, Luca, a avut doi fii, Şerbco şi Stan, care au fost boieri de încredere ai domnitorului Alexandru cel Bun. Pentru ajutorul oferit acestuia, voievodului moldovean le-a acordat, la începutul anului 1428, mai multe teritorii de pe valea superioară a Siretului, ei întemeind satele Lucavăţ şi Panca, din regiunea Cernăuţi.

Din urmaşii lui Luca, fiului lui Pancu provine neamul Lucovăţ – Cazacu, Căzăcescu, Lukawiecki, Wassilko – Lukawiecki, Wassilco. La începutul anului 1676, verii Vasile şi Gavril Căzăcescu au devenit pani (nobili polonezi) din ordinul regelui polonez Ioan Sobieski, numele lor fiind schimbat în Gabriel Lukawiecki, respectiv Basil Lukiawiecki. Istoricul Teodor Bălan arată că din 1681, verii Lukawiecki au obţinut şi titlul de mari boieri moldoveni.

Basil Lukawiecki a avut trei copii, un fiu şi două fiice. Ion, urmaşul lui Basil, a avut un băiat pe nume Alexandru, care a trăit între 1717 şi 1787 şi care este strămoşul tuturor membrilor acestei familii aflaţi astăzi în viaţă. El a avut cu soţia sa Maria, cinci fete şi trei băieţi.

Pe 17 februarie 1788, cei trei fii ai lui Alexandru, Nicolae, Vasile şi Ştefan, au fost înnobilaţi de Iosif al II-lea, împăratul Imperiului Roman, care le-a oferit titlul de cavaleri.

Pe 14 iulie 1855, Iordachi baron Wassilko de Serecki, fiul lui Vasile, a fost numit baron de către împăratul Franz Joseph al Austriei, titlul de baron fiind valabil doar pentru el şi urmaşii săi legali. Baronul Iordachi a avut şapte copii, patru feciori şi trei fete. Dacă Mihai şi George au murit de tineri, cel care a dus numele mai departe a fost Alexandru baron Wassilko de Serecki.

Pe 24 februarie 1867, Alexandru baron Wassilko de Serecki a devenit membru în Camera Superioară a Imperiului Austriac, fiind timp de 13 ani singurul reprezentant al Bucovinei acolo. În 1870, acesta a obţinut calitatea de mareşal al Ducatului Bucovinei. Alexandru a fost cel care a susţinut extinderea reţelei de cale ferată pentru a fi folosită în transportul lemnului.

       Alexandru baron Wassilko de Serecki (1827 - 1893) - mareşal al Ducatului Bucovinei. FOTO                                                                              www.snipview.com

Alexandru baron Wassilko de Serecki a avut patru fii: Gheorghe, Ştefan, Alexandru şi Victor. Contele Gheorghe a fost cel care a dus tradiţia familiei mai departe, el fiind membru în Camera Superioară a Imperiului Austro – Ungar şi mareşal al Ducatului Bucovinei. După Primul Război Mondial, Contele Gheorghe Wassilko de Serecki a ajuns deputat al Parlamentului României, deţinând chiar şi funcţia de vicepreşedinte al senatului.

Contele Ştefan a avut unele funcţii politice în imperiul austriac, după care s-a reprofilat în scriitor de cărţi de bridge.

Contele Alexandru a ales să fie cadru militar. După ce a luptat în Primul Război Mondial de partea austriecilor, fiind agent secret pe timpul Imperiului Habsburgic, din 1918, Alexandru a fost numit ofiţer în Armata Română. Acesta a murit în 1920 la Bârlad.

Contele Victor a fost şi el militar în armata austro – ungară, însă şi acesta a renunţat la cariera militară şi a devenit cleric ortodox român la Viena. Victor a decedat pe 1934, la Cernăuţi. Fiul său Iancu a murit în 1942, într-un lagăr din Uniunea Sovietică, după ce a fost capturat în 1940, odată cu invadarea Bucovinei de către armata sovietică.

Din cauză că erau persecutaţi de comunişti, membrii familiei Wassilko au ales că părăsească România, astfel că mare parte a familiei trăieşte în prezent în Canada şi Germania. 

Alte ştiri pe această temă:

Secretele teribile ale celebrilor baroni Nopcea. Nepotul şi-a omorât iubitul de-o viaţă şi s-a sinucis, iar unchiul devenea noaptea tâlharul „Faţă Neagră“

Cum a fost judecat un nobil acuzat de omor, în secolul XVI, şi relaţiile tensionate dintre maramureşeni şi bistriţeni – documente

Cum a condus cu o mână de fier familia nobiliară Bethlen un sfert din Bistriţa-Năsăud, preţ de 600 de ani

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun