Poliţist găsit împuşcat în cap într-o zonă izolată din Suceava: „Când această linie se va îndrepta vei fi iubit de toţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco

Un poliţist din comuna Dărmăneşti a fost găsit împuşcat în cap luni, în jurul orei 21.00, pe un deal din municipiul Suceava. Bărbatul de 32 de ani era divorţat şi ar fi suferit de depresie.

Nenorocirea s-a petrecut pe un deal din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, luni seară, în jurul orei 21.00. Victima este Andrei Ionuţ Aursulesei, în vârstă de 32 de ani, care activa la secţia rurală Dărmăneşti.

Bărbatul a lăsat un mesaj pe Facebook care i-a dat de gândit fostei sale soţii. „Când această linie se va îndrepta vei fi iubit de toţi”, a scris victima înainte să fie găsită în stare de inconştienţă, cu un glonţ în cap.

Ionuţ Andrei Aursulesei: FOTO: Facebook/Ionuţ Andrei Aursulesei

Femeia a cerut ajutor, iar poliţiştii au plecat în căutarea colegului lor. L-au găsit în stare foarte gravă. Aursulesei a fost transportat la Spitalul din Suceava, unde, în jurul orei 22.00 se lua în calcul inclusiv transferul pacientului cu elicopterul SMURD la o altă unitate spitalicească. Problema este că bărbatul nu era în stare stabilă şi nu putea fi transportat.

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile