O mamă din Suceava a primit șansa de a-și vedea din nou copilul după o intervenție complicată a medicilor

0
Publicat:

O tânără mămică din Suceava a primit o nouă şansă de a-şi privi băieţelul, medicii de la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicoale Oblu" Iași reușind să-i redea vederea în urma unei intervenții complicate.

Iolanda Grădinaru poate să vadă din nou Foto: Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicoale Oblu"

Iolanda Grădinaru, în vârstă de 33 de ani, poate să vadă din nou și, mai ales, să-și privească băiețelul în vârstă de doar trei ani.

Povestea tinerei mămici a fost prezentată pe pagina de Facebook a spitalului: „Medicii i-au oferit singura șansă de a mai vedea lumina. Cu un ochi nu mai vede, iar celălat i-a fost salvat de medici

Caz impresionant pentru specialiștii neurochirurgi de la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicoale Oblu" Iași. O mama de 33 de ani din Suceava a primit singura șansă de a mai vedea lumina. Un accident din copilărie a făcut ca femeia să își piardă vederea la un ochi, iar în urmă cu trei ani o tumoră i-a afectat de tot vederea. Prima intervenție chirurgicală a fost una de rezecție transsfenoidală, prin nas, realizată de dr. Daniel ROTARIU cu succes, impreună cu echipa medicală. Dimensiunea tumorii a fost una impresionantă. Acum neurochirurgii au reușit să-i salveze vederea cu ajutorul tratamentului Gamma Knife, iar mama își poate privi băiețelul de trei ani atunci când îl mângăie“.

„Am stat două săptămâni cu fața în sus“

Iolanda GRĂDINARU, pacienta din Suceava, este recunoscătoare pentru șansa pe care a primit-o de la medici: „Le mulțumesc foarte mult. Le mulțumesc din suflet că m-au operat și am ajuns acasă! Singura speranță ca să văd. La început nu am știut că e o tumoare pentru că eu cu un ochi nu văd din copilărie. Mi-am făcut RMN-ul și mi-au găsit tumoarea la cap pe partea stângă. Am fost operată. Nu au putut să extragă toată tumoarea de acolo pentru că e la ochiul la care eu văd și a rămas un pic acolo. Iar pentru că a mai rămas un pic acum trebuie să-l ardă, poate să-l ardă. Singura speranță ca să văd. A fost foarte bine. Doctorul de când m-a luat a vorbit frumos așa ca și cum eram ca acasă. Toată speranța e să se ardă și să nu pierd ochiul. M-au încurajat în speranța de bine, să nu pierd ochiul, să rămân să văd. Eu cum văd cu unul mă tot gândeam ca să nu-l pierd. Dacă-l pierd ce fac? Doctorii vorbesc, vorbesc pe înțelesul tuturor chiar dacă oamenii vin din zone de la țară. Le mulțumesc foarte mult. Le mulțumesc din suflet că m-au operat și am ajuns acasă!

Am sperat. Speranța e în medici, ei taie și văd, dar și în Dumnezeu. Am stat două săptămâni cu fața în sus, după operație a fost greu”.

„Scopul acestei iradieri este să prezervăm vederea la ochiul sănătos“

Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicoale Oblu” Iași, a explicat în ce a constat intervenția: „Cazul doamnei este un caz mai particular. În copilărie a avut un traumatism ocular și ochiul stâng și l-a pierdut, acum are o proteză oculară. Ghinionul a făcut ca în timpul vieții să dezvolte și o tumoră, ceea ce se numește adenom hipofizar pentru care a suportat o intervenție chirurgicală minim invazivă. Este o intervenție chirurgicală endoscopică la noi în spital de rezecție transsfenoidală, prin nas, a acestei tumori. Urmare a acestei intervenții chirurgicale a mai rămas un rest. Un rest care era localizat lângă nervul optic al ochiului drept.

Scopul acestei iradieri este să prezervăm vederea la ochiul sănătos, celălalt ochi fiind compromis. Este singura ei șansă pentru a mai vedea lumina. De preferat a fost un tratament Gamma Knife, terapie așa zisă fracționate, adica o doză mai mare împărțită în doze mai mici, pe parcursul mai multor zile astfel încât doza, radiația pe care o primește nervul optic să fie suportabilă și să nu aibă efecte secundare asupra nervului optic. În același timp, doza biologic activă care să distrugă tumora respectivă sa fie cea optimă. Planul s-a făcut în așa fel încât a fost optimizat să atingă cele două obiective.

Laboratorul de Radiochiurgie de tip Gamma Knife nu numai că salvează vieți, dar salvează și funcționalitatea acestor pacienți și le asigură o viață în limite normale“.

„Listele noastre de așteptare se duc undeva pe parcursul a trei luni de zile“

Medicul a precizat că există o lungă listă de așteptare: „De când funcționează laboratorul am tratat sute de bolnavi, cu tot felul de patologii, unele dintre ele care nu au o altă șansă de tratament. Nu există alte posibilități. Unii pacienți și-au recâștigat funcționalitatea, au câștigat încrederea în ei și au o calitate a vieții bună. La o mare parte din pacienți am reușit să le lungim viața și aici vorbim de metastazele cerebrale.

Noi ne străduim să nu avem liste de așteptare lungi pentru că nevoia de acest tratament în România, Republica Moldova sau Ucraina este foarte mare și atunci listele noastre de așteptare se duc undeva pe parcursul a trei luni de zile. Facem în jur de cinci iradieri pe zi, adică cinci intervenții chirurgicale pe zi, cu o echipă mică în decursul a șase ore, ceea ce este un volum de muncă extrem de mare“.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor