Motivul pentru care dosarul unui accident rutier cu doi morţi zace în sertare de patru ani VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia s-a produs pe 28 septembrie 2016, în intersecţia Nordic, din municipiul Suceava. Doi pasageri aflaţi într-un taxi şi-au pierdut viaţa după ce maşina a fost implicată într-un accident de circulaţie.

Dosarul accidentului produs pe 28 decembrie 2016, în intersecţia Nordic din Suceava nu a depăşit încă faza cercetării. 

Se află în continuare în sertarul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Procurorii n-au trimis nici până acum vreunul dintre şoferi în judecată. Oamenii legii au transmis presei locale că a fost necesară efectuarea unei expertize tehnice criminalistice.

Expertiza a fost făcută la Iaşi, iar rezultatul a ajuns la anchetatorii suceveni abia pe 10 decembrie.a.c.

Cum s-a produs accidentul şi cine sunt victimele

Autoturismul TAXI circula pe bulevardul George Enescu, dinspre Catedrală, şi a virat stânga spre strada Universităţii, fiind lovit în partea dreaptă de autoturismul SsangYong care circula pe bulevardul George Enescu, dinspre Curcubeu.

Impactul dintre cele două maşini a fost foarte dur. Cei doi pasageri din taxi şi-au pierdut viaţa. 

Este vorba despre Mihai Negruş, în vârstă de 70 de ani, care a fost aruncat din autoturism pe asfalt, şi Maria Nechita Luca, femeia de 74 de ani, aflată şi ea pe bancheta din spate. 

Septuagenarii s-au stins viaţă în ciuda eforturilor făcute de medicii sosiţi la faţa locului ca să-i salveze.

Cu privire la modul în care s-a produs accidentul, şoferul maşinii de teren susţinea la vremea respectivă că autoturismul TAXI nu i-a acordat prioritate, iar taximetristul susţinea că celălalt circula cu viteză foarte mare şi nu l-a observat pentru că erau alte maşini oprite la trecerea de pietoni.

Semaforizarea din intersecţie nu funcţiona după ce cu o seară înainte un şofer a rupt stâlpul semaforului de pe colţul dinspre fântâna arteziană. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Scandal în PMP după ce Elena Băsescu l-a ameninţat cu instanţa pe Mihail Neamţu, care afirmă că din cauza ei PMP nu a intrat în Parlament

Trei lucruri importante despre tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham