Mașini distruse de indivizi cu cagule, într-o parcare din Suceava: au spart parbrizele și au distrus numerele de înmatriculare

0
Publicat:

Este anchetă la Suceava, după ce mai multe mașini au fost găsite distruse într-o parcare din oraș. Trei tineri sunt bănuiți de comiterea faptelor. 

Parbrize sparte într-o parcare FOTO: Monitorul de Suceava

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a sunat la 112 și a sesizat că a văzut de pe geamul apartamentului niște tineri care distrugeau numerele de înmatriculare ale unor vehicule parcate în vecinătatea blocului în care locuiește.

Autorii nu au mai fost găsiți la fața locului la acea oră, dar s-au declanșat cercetări complexe, scrie presa locală.

„Patrula de poliţie ajunsă la faţa locului a identificat mai multe autoturisme parcate care prezentau distrugeri la nivelul suporturilor şi numerelor de înmatriculare, pe o altă strada din acelaşi cartier fiind identificate alte autoturisme parcate cu urme de distrugere la nivelul caroseriei sau parbrizelor”, a transmis IPJ Suceava.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii „infracţiunii de distrugere”.

De asemenea s-a constituit o echipă operativă formată din poliţişti judiciaristi şi de ordine publică reuşindu-se stabilirea unui cerc de suspecţi

Au fost identificate trei persoane bănuite de comiterea faptelor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie