Maşină de Poliţie, ajunsă în șanț. A fost acroșată de un șofer neatent, la Suceava

0
Publicat:

O maşină de Poliţie, din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava, aflată în misiune, a fost implicată într-un accident pe DN29, în localitatea Dumbrăveni (Suceava).

Mașina de Poliție a fost avariată după ce a fost scoasă de pe șosea FOTO arhivă Adevărul

Accidentul rutier a avut loc miercuri seară, 6 martie 2024, pe DN29, în localitatea Dumbrăveni (Suceava), acolo unde o maşină de poliţie, aflată în misiune, a fost acroșată de un alt autoturism.

Autovehiculul care rula în fața autospecialei nu a acordat prioritate și s-a angajat întru-un viraj la stânga acroșând autospeciala care se afla în depășire. 

Polițistul care se afla la volan a încercat până în ultima clipă să evite impactul, însă în cele din urmă mașina a ajuns în șanț.

 În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, nici agentul și nici celălalt șofer nu au suferit leziuni.

Autospeciala a suferit avarii la nivelul aripii drepte și elementelor de caroserie de pe partea dreaptă.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatele etilotest/ drugtest, rezultatele fiind negative. Șoferul vinovat urmează sa fie sancționat contravențional.

Mașină de Poliție lovită de un BMW

O altă mașină de Poliție a fost avariată în noaptea de 24 spre 25 februarie 2024, în Neamț, urma unei coliziuni care s-a produs la intrarea dinspre Bicaz în municipiul Piatra Neamț.

Au fost implicate două autoturisme, un BMW şi un VW Polo. Ultimul dintre ele era un autovehicul al poliţiei, inscripţionat ca atare, în care se aflau membrii unui echipaj.

În urma tamponării nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale, ambele maşini suferind avarii destul de serioase. Din primele verificări a rezultat că şoferul autoturismului „civil“ nu ar fi acordat prioritate de trecere. În aceste condiţii, şoferul care a încălcat o banală normă rutieră va rămâne fără permis.

Perioada suspendării este de trei luni şi va trebui să suporte cheltuielile legate de reparaţiile autospecialei de poliţie. Conducătorii auto au fost testaţi, constatându-se că nu consumaseră alcool.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată