Mansarda unui bloc de lângă Suceava a fost distrusă de furtună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: stirisuceava.net

Mansarda unui bloc situat pe strada Victoriei din satul Sf. Ilie al comunei Şcheia din judeţul Suceava a fost distrusă de o furtună, în după-amiaza zilei de joi, 1 iulie. Blocul se află la o stradă distanţă de cartierul Obcini al municipiului Suceava.

Vântul a smuls pur şi simplu tabla de pe acoperişul blocului cu demisol, parter şi 5 etaje şi a creat panică printre locatari.

Bucăţi din acoperiş au căzut, atât lângă bloc, cât şi la câţiva metri distanţă de imobil, în curţile unor gospodării. Totodată, bucăţi din grinzi s-au înfipt în pereţii clădirilor din apropiere. 

La ultimul nivel al blocului, pereţii s-au fisurat în mai multe locuri. În apartamentele de la ultimul nivel au apărut găuri în tavane şi apa s-a infiltrat, provocând pagube.

Pentru că apartamentele şi garsonierele au devenit nelocuibile, proprietarii şi-au strâns câteva lucruri şi au plecat ca să doarmă la rude. 

Ca să îi ajute, Primăria Şcheia le-a pus la dispoziţie celor rămaşi fără un acoperiş deasupra capului Căminul Cultural şi trei camere la o pensiune din apropiere.

O bucată din învelitoarea mansardei a căzut lângă bloc FOTO: Oana Şlemco

În seara zilei de joi, la faţa locului au ajuns echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului de Poliţie, precum şi prefectul Iulian Cimpoeşu.

 Acesta din urmă a declarat că aşteaptă rezultatul anchetei prin care se va stabili cauza producerii nenorocirii. Oficialul a mai spus că a urcat până la ultimul nivel al blocului şi a văzut că materialele folosite pentru construirea imobilului n-ar fi fost de calitate.

Blocul afectat a fost construit în 2004.

Vă recomandăm să citiţi şi;

Robert Glinţă a devenit Cetăţean de Onoare al Piteştiului, locul în care campionul european a avut parte şi de beţe-n roate

Curţile şcolilor din Piteşti, redate copiilor din cartier: „Să poată bate o minge fără să aibă grija traficului” 

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort